Jewish Education Network   <>   http://www.jen.ro  <>   navigheaza de aici >>>

evrei faimosi 

 

NOUL IUDAISM, TRADITIE, GANDIRE EVREIASCA

 

 

 

In zilele noastre termenul "Hasidim" (literal in ebraica "pios" sau "ca un sfant") este folosit adesea pentru a-i descrie pe evreii ultra-ortodocsi. Totusi, Hasidim, o miscare religioasa evreieasca care s-a nascut in secolul 18 in Europa de Est, a fost la origini considerata revolutionara si liberala din punct de vedere religios. Intemeietorul Hasidismului, Israel Ba'al Shem Tov ("Stapanul Numelui Bun" 1700-1760), a initiat aceasta miscare ca reactie la iudaismul traditional, care punea mare accent pe invatatura si facea ca uneori iudaismul sa para elitist - de parca numai marii invatati evrei ar fi putut  sa atinga un nivel inalt de spiritualitate. Hasidismul corespundea ambitiilor spirituale ale omului obisnuit si le permitea chiar si analfabetilor sa atinga maretie spirituala. Desi miscarea hasidica a evoluat de la inceputurile sale, Ba'al Shem Tov si miscarea hasidica au continuat sa aiba impact asupra iudaismului pana in ziua de astazi.

Rabinul Eliah ben Solomon Zalman (1720-1797), cunoscut sub numele de "Vilna Gaon" sau "Geniul din Vilna", a fost cea mai importanta minte din lunga istorie intelectuala a savantilor evrei. Se spune ca a inceput sa studieze Talmudul (comentariile legale ale Torei) la varsta de sase ani si un an mai tarziu a inceput sa tina conferinte la principala sinagoga din Vilna. Desi in anii adolescentei stapanea deja aproape intreaga literatura religioasa evreieasca, a continuat sa invete cu devotament si cu zel pana la moartea sa, survenita  la varsta de saptezeci si sapte de ani. Cand a aparut miscarea hasidica, Vilna Gaon era convins ca aceasta noua tendinta- pe care o suspecta a fi o falsa miscare mesianica - era o amenintare pentru iudaism. El a devenit liderul incontestabil al evreilor traditionalisti est europeni, care, ca reactie la Hasidism, au ajuns sa fie numiti Mitnagdim (cuvantul ebraic pentru "adversari").

Un contemporan al lui Ba'al Shem Tov si Vilna Gaon, Moses Mendelsohn (1729-1786) reprezinta a treia varianta a dezvoltarii religioase evreiesti in secolul 18. Mendelsohn, un filozof al Iluminismului german, incerca sa scoata, prin filozofia sa, societatea evreieasca din "ghetou". Miscarea dezvoltata de discipolii sai este cunoscuta sub numele de Haskalah, sau Iluminismul evreiesc. Aceasta miscare a incercat sa starneasca o renastere culturala evreieasca, bazata pe ceea ce este mai bun atat in interiorul iudaismului cat si in lumea laica. Ca reactie la miscarea Haskalah, separatia dintre Hasidim si Mitnagdim a devenit mai putin pronuntata si iudaismul ortodox se lupta cu ceea ce simtea a fi primul pas pe drumul spre asimilare. Acesti evrei intelegeau potentiala influenta (si amenintare) a miscarii Haskalah, pentru ca intr-adevar, Iluminismul evreiesc a ridicat intrebari care astazi sunt mai relevante decat oricand: Este oare posibil ca modernitatea si traditia evreieasca sa coexiste in armonie?


^sus^