De foarte multe ori se intampla, ca atunci cand studiem biografia unei personalitati, sa ne lasam furati de evenimentele istorice, de hotararile mari si sa tratam viata lui ca pe o inlantuire necesara a destinului. Este probabil tributul pe care il plateste fiecare distantei care ne desparte in timp si istoriei care sterge in mod involuntar amanuntele vietii cotidiene.

Biografia lui Franz Rosenzweig face insa exceptie de la aceasta regula. Ceea ce izbeste in primul rind este rolul teribil al intamplarii care a modificat si influentat traiectoria spirituala a acestui ganditor evreu. Putem vorbi cu adevarat de "alternative ale istoriei", de posibilitati paralele de dezvoltare ale lui Rosenzweig - si intrebarea "oare ce s-ar fi intimplat dacaà" nu mai pare o simpla speculatie, ci o realitate posibila.

Franz Rosenzweig s-a nascut la Kassel, Germania, intr-o familie de evrei asimilati. A urmat, ca majoritatea intelectualilor evrei universitatea -medicina, istorie si filosofie - dedicandu-se indeosebi filosofiei si istoriei. Este un adept al marelui filosof german G.W.F Hegel, scriind teza sa de doctorat despre teoria statului la Hegel intitulata "Hegel si Statul" si bazata de ideea hegeliana a istoriei care justifica sacrificarea individului pentru o cauza colectiva majora. Dar cum se intampla de foarte multe ori, istoria insasi vine sa corecteze in mod brutal dar just teroriile despre istorie. Astfel, primul razboi mondial, la care Rozenzweig participa direct, ii zdruncina fundamentele filosofice bazate pe ideea de totalitate si necesitate absoluta. Individul - minimalizat in filosofie hegeliana, redus la un element in jocul Absolutului devine pentru Rosenzweig o valoare in sine.

De aceea Rosenzweig cauta o orientare filosofica noua, un domeniu spiritual autentic - si filosofia nu ii mai poate da un raspuns satisfacator. Din discutiile cu prietenii el se orienteaza spre religie, spre religia crestina. In 1913 se hotaraste sa se converteasca la crestinism, dar nu ca un pagin, ca un om fara religie, si, decide sa petreaca ultimul Iom Kipur in sinagoga. Ce se petrece atunci? Ce rugaciuni si cantari ii schimba atatudinea in acea mare zi de Iom Kipur cand, dupa traditia iudaica, Dumnezeu pecetluieste viata fiecaruia, norocul sau in temuta "Carte a vietii" in care toate memoriile, faptele, gandurile sunt inscrise pentru a fi cantarite si iertate in fiecare an. Nu vom sti exact, dar fapt este ca acest Iom Kipur petrecut impreuna cu o matusa ii schimba viata: "voi ramine evreu" ii va scrie Rosenzweig prietenului sau, Hans Erhenberg si in corespondenta din aceasta perioada va analiza motivele care l-au facut sa se descopere ca evreu. Experientele din timpul primului razboi mondial - in special intalnirea cu iudaismul ortodox din Balcani si din rasaritul Europei - ii vor intari cautarile si dorinta da a aprofunda iudaismul. La intoarcere se dedica studiului iudaismului, a legaturii dintre germanitate si iudaism, dintre national si international in identatea iudaica. Pe aceasta linie de gandire, se va intalni cu o alta personalitate a iudaismului german din aceasta perioada si anume Hermann Cohen. Filosof german si exeget al iudaismului, Hermann Cohen este profesor la universitatea din Marburg, unde infiinteaza o scoala filosofica, cunoscuta sub denumirea de "Scoala de la Marburg" cunsocuta pentru viziunile ei bazate pe credinta in demnitatea si unicitatea omului. In legatura cu conceptia lui despre iudaism, este de consemnat ca filosoful Cohen a aparat ideea "poporului ales" aratand ca iudaismul are in vedere atat pe cei care locuiesc in Israel (Indigeni) cat si pe straini (intelegand prin aceasta umanitatea in general) si ca idealul religios ultim este unificarea umanitatii in spirit. El sustine ca evreii au fost alesi indeosebi pentru aceasta misiune de a realiza instaurarea imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Ideea universalitatii iudaismului si conceptiile lui Hermann Cohen despre monoteismul iudaic si revelatia divina l-au influentat pe Rosenzweig si l-au facut un adept al sau.

Opera majora a lui Rosenzweig este "Steaua Izbavirii" pe care o incepe in timpul primului razboi mondial, scriind-o pe cartile postale pe care le trimite familiei fiind inca in transee. Aceasta carte se distanteaza de idealismul german si introduce, in mijlocul rationalismului clasic german, ideea de Revelatie divina ca esentiala in gindire si in intreaga existenta. Rosenzweig se refera mai intai la unicitatea omului, inidividualitatea sa si la realitatea lumii exterioare si la transcendenta lui Dumnezeu care de fapt tine si da sens acestor existente: omul si lumea exterioara. Doar in raport cu Divinitatea si prin ea in raport una cu cealalta ele dobindesc un sens. Creatia leaga lumea de Dumnezeu, Revelatia permite omului sa-l cunoasca pe Dumnezeu si intreaga lume, iar Izbavirea, inteleasa indeosebi ca Iubire, face posibila salvarea individului si a lumii. Rosenzweig insista in aceasta carte asupra a ceea ce numeste "persistenta vietii evreiesti" fata de calea crestina si explica ca, in raport cu scopul ultim, care este Izbavirea, evreii si crestinii au sarcini diferite de indeplinit. Nu se pune de aceea problema superioritatii uneia dintre religii, ci amindoua sint istoric si teleologic fundamentate. In pofida istoriei trecatoare - afirma el - ai caror agenti principali sunt crestinii, Israel ramane poporul ales, alegerea determinind retragerea evreilor dintr-o istorie care, dupa parerea lui, nu face parte din menirea lor.

Raportul dintre iudaism si crestinism - care l-a preocupat si ca individ care a fost pus sa aleaga, dar si din punct de vedere filosofic - este descris de Rosenzweig in termeni metaforici, sugestivi si specifici perioadei in care a trait.

Rosenzweig de exemplu - descrie viata evreieasca in termeni de interioritate: ea constituie inima incandescenta a Stelei lui David, crestinii fiind ce-i ce raspindesc razele. Crestinii au nevoie ca inima Stelei sa continue sa bata in fiecare generatie, in vreme ce evreii trebuie sa lase crestinilor misiunea de a raspindi lumina. Si unii si ceilalti au cate o parte din adevarul unic, care in plenitudinea lui nu aprtine decit lui Dumnezeu. Fiecare, atat evreii cat si crestinii, raspund numai de o singura parte si nu au acces la adevarul intreg. Crestinii nu trebuie sa caute sa-i converteasca pe evrei si evreii nu au nevoie sa se boteze, caci fiecare are miniunea sa, locul sau in Izbavirea generala.

Iudaismul asa cum se contureaza in lucrarea "Steaua Izbavirii" se situeaza in afara istoriei si a politicii. El se transmite din generatie in generatie, el trebuie aprofundat si largit prin studiu temeinic si continuu, prin pastrarea sarbatorilor si a traditiilor, dar nu printr-o angajare directa in istorie. El sustine ca liturghia evreiasca asigura un cadru temporal fix si unic trairilor religioase, ea de fapt introduce in viata evreului eternitatea divina. De aceea este important ca fiecare evreu sa primeasca poruncile care compun traditia evreiesca, care marcheaza legatura personala cu divinitatea ca si cand le-ar fi primit personal si nu ca o lege impersonala, imuabila si mostenita numai prin traditie.

Este interesant de remarcat  apropierea dintre Franz Rosenzweig si Martin Buber  in aceasta privinta. Amandoi se refera la Cuvantul Divin ca principalul liant al relatiilor din iudaism. Iar cuvantul divin in conceptia amandurora, nu este o abstractie, sau ceva care s-a manifestat doar la inceputul creatiei, ci este este activ, este in relatie permanenta cu fiecare. Cuvantul divin se adreseaza intotdeauna unui "Tu" particular, unui Tu care, pentru a raspunde ca Avraham "Iata-ma" trebuie sa se auda chemat pe nume. Este un Tu care este obisnuit sa i se refere cineva direct, si care intelege un asemenea raport. Este fara indoiala si unul din motivele care au trezit in amandoi dorinta de a traduce impreuna Biblia in limba germana, singura pe care o intelegea pe atunci majoritatea evreimii din Germania. Din pacate, cand au inceput aceasta traducere, Rosenzweig era deja foarte bolnav si din 1921 era tintuit la pat, complet paralizat. Dar, in ciuda bolii, a continuat sa traduca, si in special poemele lui Iuda Halevi, pe care, el neputind sa scrie, i le dicta sotiei lui, care le transcria, ghicindu-i cuvantelele dupa miscarea buzelor. In aceasta perioada nu a renuntat sa se preocupe de temele care ii faceau o deosebita placere - cum este de exemplu educatia evreiasca - si sa corespondeze in acelasi fel, cu prietenii.

Intrucat iudaismul pentru Franz Rosenzweig era definit in raport cu o cauza care depasea cadrul national, el definindu-se in raport cu Divinitatea, sionismul nu a fost o preocupare principala a gandirii sale. Desi ideea sionista incepuse sa se contureze in epoca lui si a fost contemporan framantarilor evreilor, el a continuat sa-si dedice majoritatea timpului aspectelor filosofice ale iudaismului si mai putin celor concret politice. In corespondenta sa, insa, transpare ceva din aceste framantari din epoca, si el vorbeste, nu o data, despre ideea infiintarii unui camin evreiesc in Palestina si despre cum acest camin ar putea sa influenteze ritmul vietii evreiesti si relatia cu divinitatea.

El moare, rapus de boala care deja de opt ani l-a imobilizat la pat, in 1929, putin timp inainte de a vedea cum Palestina, cum existenta unui camin evreiesc avea sa fie decisiva in soarta istorica a evreimii. Partea aceasta a istoriei va fi cunoscuta de prietenul sau Martin Buber care in 1938 se va stabili in Palestina.