Regele Saul a fost primul rege al Israelului (c. 1029 - 1005 i.e.n.). Pana la domnia lui, israelitii erau condusi de o serie de Judecatori. Israelitii au decis ca e timpul sa centralizeze si sa organizeze natiunea, pentru a se putea apara mai bine de vecinii lor ostili, in special filistinii.  Israelitii au cerut profetului Samuel sa le aleaga un rege pentru a putea fi ca "celelalte natiuni." (Samuel 8:5) Desi Samuel ii avertizeaza pe israeliti de exploatarea pe care o vor suporta sub conducerea unui rege, acestia insista si Samuel il unge rege pe Saul, din tribul lui Israel.

Regele Saul si-a petrecut majoritatea anilor de domnie in razboaie cu inamicii Israelului, inclusiv moabitii, ammonitii, edomitii si filistinii. De o importanta istorica deosebita a fost razboiul dintre Israel si Amalek, deoarece a dus la o ruptura ireversibila in relatia dintre Saul si profetul Samuel. De la inceputul suveranitatii regelui Saul, Samuel nu a acceptat niciodata in intregime monarhia israeliana, deoarece simtea ca este o respingere a vointei lui Dumnezeu. Cand Saul a urmat porunca lui Dumnezeu de a respecta dorinta oamenilor de a avea un rege, Samuel a cerut ca regele sa asculte in mod absolut de Dumnezeu si de profetul care vorbea in numele Lui, indiferent de alte consideratii. Saul nu i-a ucis pe amalekiti dupa cum ordonase Samuel si, in consecinta, Samuel a decretat ca domnia lui Saul nu va avea viata lunga.

Saul a fost afectat de realizarea ca si-a pierdut protectia divina  si a trecut prin crize de ura si dragoste, violenta si depresie. Aceastea l-au impins spre acte la limita nebuniei, de exemplu a aruncat o sulita in fiul sau Jonathan, a omorat un grup de preoti care il ajutasera involuntar pe David si l-a urmarit pe David adanc in inima desertului si a muntilor pentru a-l omori. Filistinii au incercat sa profite de situatie si sa cucereasca Israelul. Dupa cateva batalii, armata lui Saul a fost in sfarsit invinsa in Galileea inferioara, iar Saul s-a sinucis in loc sa cada in mainile filistinilor.