Cunoscut sub numele de "Cantaretul Sionului" si compozitorul unor cantece faimoase cum ar fi "Zion ha-lo tisali" (Sion, nu vei intreba de soarta prizonierilor tai?) si "Inima mea este in est, dar eu sunt la capatul vestului," autor al tratatului filozofic "Kuzari," care este considerat de multi evrei prominenti ca "cea mai exacta descriere a calitatilor particulare ale religiei evreiesti," rabinul Iuda Halevi este una din figurile remarcabile ale evreimii medievale. Nascut in Spania intr-o comunitate evreiasca prospera si cultivata, a trait aproximativ intre 1075 si 1141 si a devenit curand unul din primii si cei mai faimosi sionisti din toate timpurile. Halevi a practicat medicina si i-a servit pe nobilii din Spania, dar faima lui s-a raspandit datorita talentelor lui ca poet si a devenit cunoscut in Spania si in comunitatile din Africa de nord, Egipt si Narbonne.

Poezia lui Halevi acopera o gama larga de subiecte, de la poezii de dragoste cu descrieri ale frumusetii feminine, precum cea in care compara un chip inconjurat de suvite roscate de par cu apusul soarelui care inroseste norii de la orizont, pana la elogii si lamentatii pentru prieteni si familie. A compus aproximativ 350 de Piyutim sau cantece pentru sarbatorile evreiesti. Mai deosebit in cadrul acestora este un grup pe care el l-a numit "Poeme din diaspora," care reflecta in mod clar multiplele probleme cu care se confruntau. Intr-adevar, Halevi insusi se bazase de multe ori pe protectia monarhilor si a nobilimii si pe numeroasele contacte cu bogata comunitate evreiasca, pentru a fi apoi deziluzionat de soarta atator evrei din diaspora. Aceasta concluzie a fost intarita de filosofia lui religioasa, dezvoltata pe larg in cartea sa Kuzari si in multe dintre poemele sale. Aceasta filosofie sustinea unitatea care rezulta din relatia dintre Dumnezeul lui Israel, poporul lui Israel - caruia El a ales sa-i dezvalui adevarul Lui prin profetii Lui -, Pamantul Israelului - "Poarta raiului," unicul loc unde  sunt posibile profetiile - si ebraica - limba lui Israel. Din aceasta rezulta ca existenta ideala pentru evrei nu putea fi atinsa decat in propria lor tara. Aceste reflectii au condus la concluzia timpurie a lui Halevi ca poporul evreu nu are un viitor real in diaspora si trebuie sa se intoarca in Israel.

Acestea au condus poate si la cele mai faimoase poeme ale sale, cantecele lui pentru Sion, aproximativ 35 la numar. Poemele exprima dorul de Erez Israel si reflecta tensiunea dintre iubire si durere, dintre vis si realitate si efortul necesar pentru a face o punte intre vest si est. De asemenea, acestea descriu o baza intelectuala puternica pentru dragostea fata de Sion si dorinta de a trai acolo. In poemele in care are dispute cu altii - in care Iuda Halevi apare ca un oponent puternic - si-a dezvoltat doctrina despre Erez Israel iar constiinta nationala s-a ridicat pana la nivele necunoscute pana atunci.

Combinatia lui Halevi de aspecte stilistice ale poeziei spanio-evreiasca cu diferitele caracteristici ale stilului evreiesc stravechi au dus la rare realizari de perfectiune si frumusete. Relatandu-si experientele personale, poetul particularizeaza ideea de suferinta - accentuata de imagini si descrieri din surse antice. Prin limbajul si imagistica lor bogata, prin forta stilului lor variat si prin efectul magic al schemelor de sunet, aceste poezii se situeaza intre cele mai deosebite poezii evreiesti din toate timpurile.

Filosofia lui Halevi este continuta de un singur volum intitulat "Cartea Kuzarilor. In apararea credintei dispretuite." Halevi a lucrat la aceasta carte timp de 20 de ani, terminand ultima ciorna cu putin inainte de plecarea sa in Eretz Israel. Este o lucrare polemica, indreptata in principal impotriva filosofiei lui Aristotel - pe care Halevi, cu toate ca a fost primul care si-a dat seama de amenintarea pe care o reprezenta pentru credinta evreiasca, o respecta - si in secundar impotriva crestinismului si islamismului. Desi Kuzari este o apologie mai degraba decat un tratat filozofic sistematic, aceasta este bazata pe o conceptie originala, cristalizata si unitara asupra iudaismului, dezvoltata de Halevi in timpul unei confruntari meticuloase cu filosofia.

Lucrarea se numeste Kuzari dupa regele kazarilor a caror convertire la iudaism ofera cadrul literar. Dupa ce un inger i-a spus in vis ca, desi intentiile sale sunt acceptabile pentru Dumnezeu, actiunile sale nu erau, regele invita un filosof aristotelian, iar apoi un reprezentant al islamismului, crestinismului si iudaismului pentru a discuta credintele lor si a incerca sa descopere cum ar trebui sa-si traiasca viata. Acest cadru literar ii permite lui Halevi sa compare invataturile iudaismului cu cele ale aristotelianismului, islamismului si crestinismului, intr-un efort de a demonstra superioritatea iudaismului.

Invataturile lui Halevi sunt bazate pe conceptul experientei religioase imediate si pe superioritatea acestui asupra rationamentului deductiv. Profetul, deoarece experimenteaza direct prezenta lui Dumnezeu, se poate apropia de Dumnezeu mult mai mult decat filosoful care are cunostinte teoretice indirecte despre El. Misiunea profetului este sa-i invete care sunt faptele a caror realizare duce la experienta prezentei lui Dumnezeu. Acesta este intr-adevar scopul Torei, iudaismul fiind singura religie care incearca sa-i instruiasca pe oameni cu privire la actiunile corecte si juste, mai degraba decat la adevarurile speculative. Deoarece profetia este unica evreilor, celelalte natiuni il pot aborda pe Dumnezeu numai prin acestia, la fel cum numai prin profeti se poate apropia poporul lui Israel de El. Aceasta este piatra de temelie a doctrinei lui Halevi despre calitatea de a fi special a poporului lui Israel. Totusi, nu neaga valoarea speculatiei filosofice despre Dumnezeu si adevaruri, recunoscand ca, in absenta experientei directe, aceasta este singura metoda de a afla adevarul. Halevi considera sistemul lui Aristotel ca fiind cea mai rafinata realizare a intelectului uman. Chir si Aristotel a acceptat ca rationamentul deductiv nu poate contrazice experienta.

In polemica sa impotriva crestinismului si a islamismului, Halevi afirma ca o religie bazata pe profetie, care poseda dovada unei experiente profetice, nu are nevoie sa se autentifice cu ajutorul unor dovezi rationale. Faptul la care obiecteaza Halevi cu privire la crestinism si la islamism nu este irationalitatea pretentiilor lor, ci acela ca nu isi pot baza doctrinele pe revelatie istorica cum ar fi cea care a fost data lui Israel la Sinai, cand 600.000 de oameni au fost martori la o experienta profetica si au aflat cu o certitudine pe care intelectul nu o poate atinge, ca Dumnezeu le-a vorbit oamenilor si le-a poruncit sa respecte legile Torei. Crestinismul si islamismul trebuie, de aceea, sa recurga la traditia istorica a iudaismului.

Ha-Inyan ha-Elohi ("influenta divina", un termen tehnic folosit de Halevi intr-o varietate de sensuri, inclusiv acela al unui intermediar intre om si Dumnezeu) este initial cunoscuta numai catorva indivizi (Avraham, Isac si Iacov), apoi unei familii intregi (copiii lui Iacov) si apoi unei natiuni intregi (poporul lui Israel), care va face in final acest lucru cunoscut intregii omeniri in ansamblu. Aceasta istorie a poporului lui Israel in acest stadiu reprezinta adevarata istorie a omenirii. Acest lucru este demonstrat de faptul ca numai in istoria poporului Israel s-a manifestat direct, atat in momente de succes anormal cat si in momente de suferinta extrema. Succesele si esecurile altor natiuni pot fi explicate in mod natural, fara manifestarea providentei divine. Cand celelalte natiuni vor recunoaste influenta divina acestea vor face si ele parte din adevarata istorie. Acesta este, in mod evident, intelesul suferintei lui Israel in exil. Israelul este ca o samanta care pare ca putrezeste in pamant, dar in realitate se pregateste de viata si de crestere. Astfel, suferinta neobisnuita nu este dovada inferioritatii credintei evreiesti, ci a superioritatii ei. Suferinta lui Israel este sfintirea publica a numelui lui Dumnezeu si scopul acesteia va fi inteles in momentul mantuirii.

Treptat, Halevi a luat hotararea sa-si indeplineasca visele si sa emigreze in Israel. Halevi ii condamnase de mult pe cei care vorbeau in  rugaciunile lor de ispasirea lor si de intoarcerea lor in Israel, dar a caror cuvinte nu-si gaseau locul in inima sau in actiunile lor. Halevi nu a vrut sa ajunga la sfarsitulk vietii aflandu-se in a doua categorie si, in ciuda protestelor multora dintre prietenii si admiratorii sai si a pericolelor pe care le implica calatoria, a faptului ca isi distrugea radacinile vietii sale confortabile din Spania, a plecat in Israel. De-a lungul calatoriilor sale si in timpul opririi in Alexandria si Cairo, atentia lui Halevi a fost in mod constant distrasa de intampinarea care i se facea peste tot unde mergea. In final, temandu-se ca va muri inainte sa-si implineasca visul, Halevi a aranjat sa mearga cu vaporul in Israel. Ce s-a intamplat mai tarziu nu este foarte clar. Este posibil sa fi murit in Egipt, dar dupa cum spune legenda, Halevi a trait sa-si implineasca visul si a ajuns la Ierusalim. Dar, pe cand saruta pietrele sale, un calaret arab care trecea pe acolo a calcat pe el exact cand recita elegia "Zion ha-lo tisali."