Prin secolul X existau in Europa  occidentala multe comunitati evreiesti, dintre care unele insemnate si infloritoare. Soarta lor se desfasura peste tot cam dupa acelasi tipic. Un domnitor local ii incuraja pe evrei sa se instaleze in tinutul pe care-l guverna, ca un fel de supusi personali. Datorita priceperii si harniciei acestora, monarhul se imbogatea si tara prospera. Dar evreii se bucurau curand si ei de o buna stare care le atragea invidia si dusmania populatiei locale. Urmau atacuri -  motivate fie de religie, sau imbogatire pe seama populatiei, sau pentru ca nu mai erau de folos domnitorului -, iar aceste atacuri nu se terminau numai cu jafuri ,  violuri si asasinate, ci de cele mai multe ori cu alungarea evreilor din locul respectiv.

Este perioada cand catolicismul triumfator nu mai admite contradictii. Prima cruciada (1096) nu are ca scop numai eliberarea mormantului  sfant, ci si pedepsirea necredinciosilor. Evreii trebuie eliminati. Ei omoara copiii crestini pentru azima de Pesach, otravesc fantanile, provoaca oribile epidemii de holera, l-au omorat pe Mantuitor - sunt simbolul raului, incarnarea diavolului, trebuie alungati.

Si sunt alungati . Din Anglia in 1290, din  Franta in 1344, din Spania in 1492, din Portugalia in 1497. Se refugiaza in Europa Centrala care-i respinge la randul ei.

In aceasta perioada , ce se intampla in rasaritul Europei ? Aceasta parte a continentului, mereu cotropita de navalitorii stepelor asiatice, n-a beneficiat de influenta civilizatoare a imperiului roman si s-a dezvoltat mult mai tarziu decat tarile Europei de Vest. Legea si ordinea unui stat inchegat apar abia in secolul XIII, in Polonia. Aceasta tara tocmai a cucerit intinse teritorii si trebuie sa le populeze atragand locuitori noi. Pe cine ? O populatie fara radacini, cu stiinta de carte, meserii, pricepere in comert si limbi straine, cu o retea de rude si cunostinte in tarile lor de bastina - adica evreii.

Si acesta este momentul cand intram cu adevarat in subiectul nostru.

Prin Statutul de la Kalisz (1264), regele Boleslaw V cel Cucernic le acorda evreilor protectie, libertate religioasa, garantii impotriva acuzatiilor calomnioase.

 Stabilirea evreilor in Polonia este atat de avantajoasa pentru aceasta tara  incat, cu aproape un secol mai tarziu, in 1344, regele Cazimir cel Mare le intareste drepturile pentru a-i atrage in numar cat mai mare. In urmatorii 3oo de ani, regatul unit al Poloniei si Lituaniei a devenit cel mai intins stat din Europa, cuprinzand numeroase noi teritorii din est, printre care si Ucraina.

Populatia evreiasca se dezvolta economic si cultural, precum si numeric. Conform datelor din Enciclopaedia Judaica, se aflau in Polonia 3o mii de evrei in 1490 si 3oo mii la mijlocul secolului XVII. Evreii acestei epoci feudale apartin direct regelui, fiind tratati ca un grup distinct. Au propriul lor mod de viata, deosebindu-se de restul populatiei prin limba, cultura, imbracaminte, conditii economice. Aceasta izolare este avantajoasa pentru toata lumea. Evreii se bucura de autonomie, ajungand sa aiba chiar un parlament propriu in 1564, iar regii si biserica catolica isi pot incasa mai usor darile. Aceasta perioada de pace si relativa prosperitate este brutal intrerupta de cazacii lui Hmelnitki, in 1648, apoi chiar de catre Polonezi, din ce in ce mai des incepand din prima jumatate a secolului XVIII.

Puterea Poloniei scade treptat in asa masura incat in trei etape (1772, 1793, 1795), teritoriul ei este impartit intre Rusia, Prusia si Austria. Populatia evreiasca din Polonia, ajunsa la 1,5 milioane, este impartita impreuna cu teritoriul, intre cele trei mari puteri. Cea mai mare parte a acestor evrei devin supusii Imperiului Rus - si asta va trebui sa ne amintim atunci cand vom comenta asa zisa legatura dintre notiunile de "jidan" si bolsevic".

Din 1795 pana la revolutia din 1917, soarta evreilor va depinde de politica si conceptiile fiecarui tar, de aceea vom incerca sa etapizam viata comunitatii evreiesti din Rusia in functie de tarii care au carmuit imperiul in aceasta perioada.