In ultimii patru ani numarul locuitorilor evrei a mai scazut inca, fie prin deces, fie prin emigrare. Practic, numarul lor nu numai ca s-a redus numeric fata de perioada antebelica, dar fata de numarul total al locuitorilor acestor tari, ei reprezinta un procent total neglijabil. Cei ramasi sa infrunte conditiile economice vitrege din tarile est-europene sunt fie prea batrani prea a lua viata de la capat, fie prea legati de radacinile lor natale pentru a se stramuta. Pentru populatia majoritara a tarii respective, prima categorie este ceva neglijabil, pe cale de disparitie; a doua aduce de obicei o contributie utila la economia si cultura tarii respective.

Si atunci, va intreb pe voi, prieteni, care ar trebui sa fie atitudinea acestor tari fata de minusculele ei comunitati evreiesti? Nu stiti? Atunci cititi articolul lui Michael Safir, "Antisemitism fara evrei"(1993). Iar daca nu-l gasiti, sau nu intelegeti semnificatia acestui titlu, atunci cititi ziarul "Romania Mare". Sau urmariti tarabele de carti pe care se lafaie "Mein Kampf", "Protocoalele inteleptilor Sionului", cartile lui Roger Garaudy si altele similare. Aceasta este, dupa unele explicatii, urmarea democratiei. Exista tari, care se considera tot democrate, unde aceste carti sunt considerate incitare la ura iar autorii si distribuitorii lor sunt pedepsiti prin lege.

Desigur, aceasta atitudine fata de minoritatile evreiesti nu poate fi generalizata. Nu toti locuitorii tarilor respective pot fi considerati antisemiti, nici vorba. Exista printre ei nenumarati oameni admirabili, avem printre ei multi prieteni adevarati. Dar deobicei acestia nu ies in fata, nu se manifesta atunci cand concetatenii lor evrei sunt calomniati sau amenintati. Iar tacerea acestora mi se pare mai dureroasa decat loviturile murdare, mai periculoasa decat insasi amenintarea. Iar amenintarea nu se adreseaza numai minoritatii evreiesti, ea se adeseaza insasi acelei tari, caci cine ataca azi evreii, maine va calca in picioare toate libertatile acelui popor, nu numai pe evrei. Este o lectie pe care istoria a predat-o tuturor popoarelor, in special celor din Europa de est, si nimeni n-ar trebui sa o uite.

Cand batranii din micile comunitati est-europene vor pieri, in 10, 15 sau 20 de ani, vor mai fi evrei in aceasta regiune a lumii? Aici unde timp de veacuri si-a dus traiul marea masa a populatiei evreiesti din lume, va mai avea cineva grija de urmele culturale ale trecerii sale, muzee, sinagogi, cimitire? Iar daca evrei nu vor mai exista, oare antisemitismul va pieri? Iar daca nu va pieri, cum va dainui? Sub ce forma? Sau antisemitismul este un sentiment necesar, iar evreii sunt numai un pretext pentru acest sentiment  - un sentiment care sa scoata la iveala tot ce a mai ramas animalic, primitiv, irational, in oamenii al caror nivel de evolutie n-a atins inca treapta pe care o numim "civilizatie". Si in acest caz, evrei nemaifiind, iar purtatorii acestor sentimente trebuind sa si le manifeste intr-o forma sau alta, cine vor fi "evreii" de maine? ce nume vor purta? Iar "antisemitismul" se va numi tot asa, pentru pastrarea unei indelungate traditii, sau va avea alt nume?

Cate intrebari la care cei din generatia mea nu vor afla raspunsul!