Vom intelege iluminismul european prin evenimentele ce au marcat secolul XVII, secolul revolutiei stiintifice. In sec. XVII, datorita lui Newton, intregul univers pare a fi reductibil la un set de ecuatii matematice.  Pasul urmator il vor face filozofii ale caror teorii spun ca "daca legile universului pot fi exprimate prin ecuatii matematice, rezulta ca fiintele umane pot intelege lumea si pe ele insusi numai prin intermediul propriei lor ratiuni, critica, cercetatoare, corecta. Astfel se naste ILUMINISMUL, a carui incredere in ratiunea umana intareste rolul stiintei si filozofiei in dauna religiei. Fara a nega importanta religiei, iluministii vor sa o puna de acord cu ratiunea, eliberand-o de superstitii si legende. Dar, facand si pasul urmator, ei considera ca o minte umana capabila sa patrunda in mod stiintific tainele universului, este in aceeasi masura in stare sa se auto- guverneze, sa rezolve problemele sociale si de stat in mod rational, fara a apela la biserica.

Intelegand efectul cumplit al razboaielor religioase, iluministii propun o toleranta religioasa bazata pe ratiune - respectiv o "religie naturala", conform careia pot fi acceptati in societate toti cei care aspira la o moralitate universala, constand din trei concepte, respectiv :

- existenta lui Dumnezeu
- nemurirea sufletului
- credinta in lumea de apoi.

In domeniul politic, iluministii ofera o solutie similara, a "legii naturale", ansamblu de legi care sa duca la guvernarea popoarelor prin ratiune, prescriind pentru fiecare locuitor drepturi si datorii, obligatii si privilegii - independent de religie si credinta.

Din punct de vedere istoric, aparitia iluminismului a coincis cu extinderea statelor si aparitia absolutismului statal. Conducatorii acestor state aveau destul de clar in  minte urmarile catastrofale ale razboiului de 100 de ani asupra economiei si societatii. Cu atat mai viu aparea contrastul cu prosperitatea pe care o poate aduce pacea, prosperitate care contribuie la intarirea statului nu numai prin dezvoltare economiei, dar si prin prelevarea unor taxe si biruri corespunzatoare. Astfel a aparut "despotismul iluminat", ca o convergenta a dezvoltarii intelectuale si a intereselor politice.

In ce masura includ iluministii si pe evrei ? Oare toleranta lor religioasa, valabila pentru catolici, protestanti, calvini, reformati, etc..., ii va include si pe evrei ? Sunt evreii capabili sa se lase guvernati de ratiune ? sa se supuna unei religii naturale si unei legi naturale ? Si, in final, sunt statele dornice de progres si buna stare dispuse sa-i primeasca pe evrei ?  Iata o serie de intrebari la care istoria a raspuns, cu multe framantari si prefaceri.

Sa vedem intai unde se gasesc comunitati evreiesti in aceasta perioada. Expulzati din Franta si Anglia inca din Evul Mediu, expulzati din Germania in timpul Reformei, evreii incep totusi sa se indrepte iar spre aceste tari. Se intorc in Germania, fie cu armatele invadatoare in timpul razboiului de 30 de ani (1618-1648), fie invitati de principii care au nevoie de priceperea lor financiara pentru a-si intari statuletele. Cromwell, fara nici un decret oficial, le permite tacit intrarea in Anglia. La sfarsitul secolului XVII, Maranii stabiliti in sudul Frantei ca "negustori portughezi" isi afirma treptat pe fata iudaismul. Marile comunitati  askenaze din Alsacia - provincie situata intre Franta si Germania - devin franceze prin cucerirea acestei provincii de catre Franta, in 1648.

Admiterea evreilor in aceste state le asigura acestora avantaje economice, dar nu schimba cu nimic statutul lor de grup separat si inferior, periferic in societatea tarilor respective.

Aceasta situatie nu a fost imediat afectata de curentele iluministe, in mare parte din cauza profundei ambivalente a oamenilor de cultura europeeni fata de evrei. Criteriul de baza al iluminismului pentru remodelarea societatii fiind "utilitatea", admiterea evreilor in societate parea avantajoasa datorita abilitatii lor in domeniul economic. Dar tocmai acest criteriu s-a intors impotriva evreilor. Conceptul crestin de "inferioritate religioasa a evreilor" a fost transformat de iluministi intr-o doctrina laica de "inferioritate morala". Aproape toti iluministii au considerat ca religia rituala a evreilor, caracterul lor national si situatia lor economica - considerate separat sau laolalta - ii impiedica pe evrei sa se adapteze unei religii naturale si sa se supuna unor legi naturale, impiedicandu-i astfel de a fi morali.

In schimb, concluziile deduse din aceasta afirmatie difera. O parte din filozofi  considera inferioritatea evreilor ca pe ceva innascut si incurabil. Unii dintre cei mai vehementi critici ai bisericii crestine - Voltaire, Diderot, Kant - au exploatat fiecare exemplu de imoralitate din Vechiul Testament pentru a discredita crestinismul, derivat din asa o baza putreda cum era, dupa parerea lor, iudaismul.

Alti iluministi considerau ca inferioritatea evreilor nu le era innascuta, ci ca se datora pe de o parte, legilor restrictive care le ingradeau atat ocupatiile cat si domeniile unde puteau locui, iar pe de alta parte, dispretului cu care erau priviti de lumea crestina inconjuratoare. Modificand legile si inlaturand dispretul, spuneau ei, evreii devin tot asa capabili de morala ca orice alt popor.  Aceste idei erau in general sustinute de filozofi care nu erau angrenati in lupta impotriva bisericii, cum a fost de pilda Montesquieu.

Pentru iluministi, problema evreilor a fost cu totul secundara pana in ultimele decade ale secolului XVIII. In aceasta perioada, conflictele dintre societatile asa-zisului "ancien rTgime" (aristocratia) si reprezentantii iluminismului au devenit acute. Preocuparile teoretice ale filozofilor iluministi au trecut la faza de problema politica si administrativa. Astfel, prin Edictul de Toleranta din 1781, imparatul Austriei, Iosef II, acorda si evreilor  o toleranta limitata (numai in anumite regiuni ale imperiului sau), prevazand insa si niste masuri pentru "regenerarea" lor prin educatie. "Regenerarea" cuprindea restructurarea profesionala, folosirea limbajului tarii, schimbari de comportare si etica, etc.

La sfarsitul secolului XVIII, aceasta problema era viu dezbatuta in tarile Europei Centrale si de Vest, tot ca urmare a conflictului dintre vechile regimuri si iluministi. Dar, de fiecare data, si tot ca urmare a atitudinii ambivalente a iluministilor fata de evrei, perspectiva de egalitate in drepturi era insotita de o cerere de "regenerare". Sub auspiciile acestui contract avea sa se infaptuiasca emanciparea evreilor in Europa.