Ceea ce numim astazi Germania era la inceputul veacului al XIX-a un conglomerat de regate, principate, ducate, republici si orase libere. Direct, odata cu inaintarea armatelor franceze, sau indirect, prin raspandirea ideilor revolutionare, majoritatea acestor state au legiferat emanciparea evreilor, in conditii diferite de la stat la stat, cum ar fi de pilda - in Prusia, integrarea in sistemul de invatamant national si renuntarea la ocupatiile traditionale; la Frankfurt am Main, plata echivalentului pe 20 de ani a taxei speciale la care erau supusi evreii, etc.

In linii mari, se oferea emanciparea - adica acordarea drepturilor cetatenesti - contra renuntarea la autonomia comunitatii evreiesti.

Ce s-a intamplat dupa infrangerea lui Napoleon?

In Franta, am vazut ca monarhia a reconfirmat drepturile evreilor. Ce avea sa se intample in Germania? Congresul de la viena, intrunit in 1813 pentru a dezbate viitorul Europei, trebuia sa hotarasca daca germania va ramane fragmentata sau se va unifica. De rezultatul acestei hotarari depindea si soarta comunitatilor evreiesti.  Un stat unificat ar fi confirmat si uniformizat drepturile deja obtinute . Intr-un conglomerat de state individuale, soarta comunitatilor era greu de prezis. Prusia si Austria propuneau crearea unei Confederatii de state individuale, cu o solutionare uniforma a problemei evreiesti. Orasele libere Frankfurt, hamburg, Bremen, Lnbeck, precum si provinciile Bavaria si Hanovra s-au opus atat unificarii, cat si acordarii de drepturi evreilor.

Dezbaterea a fost curmata prin intoarcerea lui Napoleon de pe insula Elba. Confederatia statelor germane a fost creata foarte repede, dar statutul evreilor n-a mai fost luat in discutie, stabilindu-se pastrarea unui statu quo pana la urmatoarea intrunire a capilor Confederatiei. Dar si aceasta propunere a fost alterata, cand in loc de drepturile evreilor "in state" (adica cele deja dobandite) s-au legiferat "drepturile acordate de state". Deci prin Congresul de la Viena, situatia evreilor a ajuns dependenta de conducerea fiecarui stat suveran - iar aceste state nu stiau cum sa scape mai repede de ideile liberale ale revolutiei franceze, respectiv drepturi naturale, suveranitate populara si emanciparea evreilor.

Nu este deci de mirare ca situatia evreilor s-a degradat mereu in perioada ce a urmat (1815-1848). Astfel, in 1818, Decretele degradante ale lui Napoleon sunt reintroduse in teritoriile de pe malurile Rinului. In 1822, in Prusia, se interzice evreilor dreptul de a preda in licee si universitati. Statele din sud au pretins evreilor datorii egale fara a le acorda drepturi egale.

In randul evreilor din statele germane, aceasta emancipare incompleta a mentinut o stare permanenta de agitatie, ducand la efecte foarte diferite. Coplesiti de discrepanta dintre statutul lor social si economic tot mai ridicat, pe de o parte, si lipsa lor de drepturi politice pe de alta parte, - unii dintre ei au trecut la crestinism. Aceste cazuri nu erau numeroase, dar apostatii proveneau din elita societatii.

Totodata, datorita presiunii crescande si continue prin care li se cerea regenerarea, in sanul evreimii germane au aparut in aceasta perioada  (1815-1848) majoritatea fenomenelor legate de iudaismul modern - reforma, iudaismul istoric pozitiv, iudaismul neo-ortodox, precum si studiul academic al iudaismului.

Reforma s-a bazat pe ideile Haskalei. Maskilimii au pledat pentru modificari prin care obiceiurile si credinta iudaica sa fie puse de acord cu iluminismul. Maskilimii moderati au preconizat o miscare, denumita mai tarziu iudaism reformat prin care s-au eliminat poezia liturgica si metodele cabalistice  de studiu a textelor, trecandu-se la predici in limba germana si folosind orga in sinagoga.

Dupa congresul de la Viena, miscarea reformata devine tot mai virulenta. In 1817, se creaza la hamburg un templu independent de autoritatea rabinica a comunitatii, cu carti de rugaciune tiparite de la stanga la dreapta, cu unele rugaciuni in limba germana, cu predici in limba germana insotite de cor si orchestra, cu unele rugaciuni revizuite. Acest templu, unic pana in 1840, a fost excomunicat de tribunalul rabinic din Hamburg, sprijinit de eminenti rabini din toata Europa.  Mai trebuie amintite scolile evreiesti cu program mist si laic. Aparute in perioada napoleoniana, aceste scoli s-au inmultit mult in perioada 1820-1830, predand o versiune a iudaismului centrata pe moralitate.

Studiul academic al iudaismului, preconizat de un grup de studenti evrei din Berlin, socati de concluziile Congresului de la Viena si de miscarile de protest impotriva emanciparii evreilor, a avut de asemeni o importanta deosebita. Ei au considerat ca studiul iudaismului cu ajutorul disciplinelor umaniste ca filologia si filozofia va dovedi ca acesta nu este inferior crestinismului, aducand astfel evreilor drepturi egale cu ale crestinilor. Ei au mai considerat ca studiul academic al iudaismului va fi o unealta pretioasa pentru reforma iudaismului, reforma pe care o considerau indispensabila unui proces de emancipare. Ei au infiintat "Societatea pentru studiul academic al iudaismului", cu ziar propriu; societatea a fost curand dizolvata, dar disciplina a ramas,devenind o forma de autoritate in competitie cu legea iudaica.

Reforma institutiilor evreiesti si crearea studiului academic al iudaismului  au dus la transformarea imagini rabinului. Din judecator cu invatatura talmudica, rabinul devine un profesor cu pregatire academica, predicator si indrumator  de suflete. Incepand de prin 1830, par rabini care au studiat nu numai la iesiva, dar au si studii universitare. Ei se straduiesc sa-I inlocuiasca pe conducatorii laici ai miscarilor de reforma. Astfel a aparut Iudaismul pozitiv-istoric, cunoscut in prezent sub numele de iudaism conservator.

Pentru a se impotrivi reformelor,  a aparut curentul numit ortodox. Prin anii 1830 a aparut neo-ortodoxismul care a incercat sa imbine religia si obiceiurile evreiesti cu educatia si cultura moderna.

Am amintit cateva din curentele aparute in sanul evreimii din prima jumatate a secolului XIX pentru a arata cum, incercand sa dea inapoi roata istoriei in ce priveste emanciparea evreilor, Congresul de la Viena a provocat in mod paradoxal evolutia auto-intelegerii societatii evreiesti.