Dupa traditia evreiasca, Rosh Hashana nu este de fapt "Anul Nou evreiesc." Pesach, care marcheaza exodul din Egipt este considerata ziua de nastere si anul nou pentru poporul evreu deoarece acela a fost momentul cand evreii s-au format ca natiune. Rosh Hashana marcheaza mai degraba crearea lumii, si dupa parerea multor comentatori, este ziua cand a fost creat primul om.

Rosh Hashana cuprinde doua zile si consta din multe practici care sunt menite sa ne indrepte catre o dare de seama pentru trecut si catre planuri pentru viitor, precum si pentru intoarcerea la Dumnezeu. Zilele in sine sunt pline de rugaciuni, care de multe ori dureaza mai mult decat de orice alta sarbatoare in afara de Yom Kippur. Rugaciunile sunt in mare parte dedicate recunoasterii lui Dumnezeu ca rege si judecator asupra noastra, pentru ca numai cu acesta recunoastere putem incepe cainta. O alta imagine prevalenta este aceea a lui Dumnezeu care sta in fata unei carti a vietii si a unei carti a mortii in care inscrie numele oamenilor. Intr-adevar un salut obisnuit in aceasta perioada, in afara de Shana Tova (Sa ai un an bun), este Chativah tova sau un inscris pozitiv in cartea lui Dumnezeu.

Mai mult, exista diverse obiceiuri care sunt menite sa ne indrepte inspre scopul sarbatorii. Se mananca mere si miere pentru a semnifica anul dulce pe care speram sa-l avem. Se manaca un fruct nou, impreuna cu binecuvantarea Shehchianià care este menit sa ne dea un alt semn ca a inceput un an nou. Multi mananca partea din fata a pestelui, pentru ca in anul care vine sa facem parte din cap si nu din coada. De asemenea se face Tashlich, adica evreii merg la o apa sau la un turn de apa daca nu este in zona nici o apa si isi arunca in mod simbolic pacatele. Ceremonia se bazeaza pe versetul biblic al profetului Micah "si Tu [Dumnezeu] le vei arunca pacatele pe fundul marii."

Cel mai important obicei este probabil suflatul din Shofar. Shofarul a fost de-a lungul istoriei sunetul cu care li se atragea atentia evreilor. Ca atare, are menirea sa atraga atentia asupra faptului ca Rosh Hashana se apropie, trebuie sa ne aminteasca sa ne intoarcem la Dumnezeu. Dupa cum a spus Maimonide, sunetele de Shofar spun in mod metaforic "Treziti-va din somn voi cei care dormiti si voi care motaiti: analizati-va actiunile si intoarceti-va cu cainta." Shofarul suna in trei feluri diferite: Tekiah - un sunet prelung, Shevarim - trei sunete scurte si Teruah - noua sunete foarte rapide si foarte scurte. Diferitele sunete sunt menite sa simbolizeze diferite moduri de a plange, sunetele de shofar in sine reprezentandu-i propriile noastre emotii lui Dumnezeu. In concordanta cu aceasta interpretare putem intelege rationamentul din spatele numarului de sunete de shofar. In memoria lacrimilor varsate de mama lui Sisrah, un rege biblic care s-a batut cu evreii si a fost in final omorat, se sufla din shofar de o suta de ori. Lacrimile ei au fost atat de sincere si de aprinse incat avem nevoie de sunetele de shofar sa le acopere.

Cornul de berbec se foloseste si pentru a ne aminti de alta imagine importanta a sarbatorii. Poporul evreu isi aminteste constant de meritul stramosilor nostri si de promisiunea lui Dumnezeu ca meritul lor va servi sa ne protejeze. Cornul de berbec ne aminteste de sacrificial lui Isaac. Dumnezeu l-a testat pe Avraham poruncindu-i sa il sacrifice pe fiul sau drag si mult asteptat care era menit sa implineasca promisiunea ca Avraham va deveni tatal poporului ales. Avraham s-a supus, dar inainte sa poata indeplini porunca, i s-a spus  sa se opreasca pentru ca si-a dovedit credinta in Dumnezeu si si-a castigat locul ca tata al poporului evreu. In loc sa-si sacrifice fiul, Avraham a sacrificat pentru Dumnezeu un berbec. Cornul berbecului aminteste de acel eveniment si de meritul lui Avraham si al fiului lui Isaac.

De-a lungul zilei, ca si de Yom Kippur, in loc sa fim tristi, trebuie sa abordam ziua cu optimism in ideea ca, la sfarsitul zilei, Dumnezeu va accepta rugaciunile si cainta noastra. Rosh Hashana este o sarbatoare, o zi sfanta, si nu o zi de tristete.