SIONISMUL REVIZIONIST Sionismul revizionist este un rezultat al sionismului politic al lui Herzl, amplificat de ideile lui Vladimir (Ze'ev) Jabotinsky. In 1925,
Jabotinsky a infiintat Alianta Sionista Revizionista, care a sustinut o revizuire, o reexaminare a principiilor sionismului politic. Scopul principal al partidului a fost sa schimbe politica
moderata a lui Chaim Weizman fata de regimul Mandatului britanic.
Scopurile declarate ale ideologiei revizioniste includeau aplicarea de presiuni permanente asupra Marii Britanii,
inclusiv petitii si demonstratii in masa, pentru un stat evreiesc pe ambele maluri ale Iordanului; o majoritate evreiasca in Palestina; reinfiintarea regimentelor evreiesti; pregatire militara
pentru tineri.
Revizionistii au dus o dezbatere aprinsa in cadrul Organizatiei Sioniste (ZO) in legatura cu stipularea imediata si publica a scopului final al Sionismului. Atunci cand
abordarea lor a fost respinsa, s-au despartit de ZO (1935) si au infiintat Noua Organizatie Sionista. S-au intors la ZO in 1946, explicand ca acest lucru a fost posibil dupa Programul Biltmore
care proclamase infiintarea unui commonwealth evreiesc in Palestina ca scop al sionismului.
Organizatia Nationala Militara (Etzel - Irgun) si unii membri ai Luptatorilor Evrei pentru
Libertate (Lehi) provin din randurile revizionistilor. Dupa infiintarea statului Israel, Organizatia Sionista Revizionista s-a unit cu miscarea Herut fondata de Etzel pentru a forma partidul
Herut, o componenta a Likudului, unul dintre cele doua mari partide politice ale Israelului.
SIONISMUL SOCIALIST Socialismul sionist s-a straduit sa atinga mantuirea evreiasca nationala
si sociala prin fuziunea sionismului cu socialismul. Fondatorul lui a fost Nachman Syrkin, care a promulgat aceasta opinie putin inainte de al treilea congres sionist (1899). Filosofia acestei
miscari era bazata pe presupunerea ca problema evreimii din diaspora va ramane nerezolvata si dupa revolutia socialista si ca solutia la anomalia existentei evreiesti este emigrarea evreilor si
concentrarea lor intr-o baza teritoriala. Dov Ber Borochov, un aparator prominent al socialismului sionist, a sustinut ca dezvoltarea capitalismului i-ar indemna inevitabil pe evrei sa emigreze
in Palestina si ca numai acolo s-ar putea reconstrui structura poporului evreu ca baza pentru lupta de clasa a proletariatului evreu. Sionismul, a afirmat el, este o necesitate istorica pentru
poporul evreu, iar rolul istoric de a conduce procesul de eliberare nationala a evreilor este rezervat proletariatului evreu. Neintelegerile in legatura cu fundamentul conceptual si
filosofic al sionismului socialist, cu metodele care trebuie folosite in Palestina pentru a realiza idealurile acestuia, precum si relatiile cu alte organizatii socialiste si partide din alte
tari, au dus la formarea a multe si sumbre partide socialist sioniste. Unele dintre aceste entitati au evitat terminologia marxista si s-au ferit de a se numi in mod explicit socialisti. Altii,
considerandu-se mai mult socialisti si mai putin sionisti, au renuntat la diferite momente la caracterul de membru in Organizatia Sionista.
Ideea socialismului sionist a dat nastere la
multe miscari de tineret de pionierat, precum Hasomer Hat'air si Hehalut. Conducatorii partidelor socialist sioniste erau printre cei mai prominenti in comunitatea palestiniana dinainte de
independenta si in statul Israel: David Ben Gurion, Yitzhak Ben Zvi si Berl Katznelson nu sunt decat trei asemenea exemple. Socialismul sionist este initiatorul majoritatii miscarilor de
colonizare ale Israelului si a Partidului Muncii din Israel, unul dintre cele doua mari partide politice din Israel.
SIONISMUL SPIRITUAL O tendinta in gandirea nationalista evreiasca si
in ideologia sionista a fost sustinuta cu tarie de Ahad Ha'am (Asher Zvi Ginsberg), unul dintre conducatorii miscarii Hibbat Zion care a precedat sionismul. Spre deosebire de vederile lui
Theodor Herzl si ale sionismului politic, care vedeau existenta unui stat evreiesc ca pe o solutie la problema evreilor, Ahad Ha'am vedea iudaismul in miezul problemei, pentru ca, dupa parerea
lui, acesta isi pierduse toate valorile spirituale - sursele sale de forta creativa si nationala.
Pentru ca Ahad Ha'am nu credea ca Palestina putea sa ofere un camin pentru toti evreii,
crearea unui stat evreiesc acolo nu ar rezolva problema statutului social si economic al evreilor. Eforturile ar trebui sa se concentreze asupra infiintarii unui centru spiritual national, un
miez de viata la standarde inalte care ar radia in toate comunitatile din Diaspora.
Cursul corect de actiune, afirma Ahad Ha'am, este activitatea educationala extensiva si continua printre
evrei si o activitate moderata de colonizare a Palestinei.
SIONISMUL SINTETIC Sionismul sintetic este o doctrina care a luat fiinta la al optulea Congres Sionist (1907). Chaim Weizman
(care mai tarziu a devenit primul presedinte al Israelului) a fost pricipalul sau sustinator. Un amestec intre sionismul practic si politic, sionismul sintetic a sustinut actiuni simultane pe
ambele planuri: activitate politica cuplata cu intreprinderi practice in Palestina. De asemenea, a pus accentul pe activitatile sioniste in Diaspora, cum ar fi educatia moderna, colectarea de
fonduri pentru JNF si participarea activa, pe bilete separate evreiesti, la alegerile nationale si locale.
Sionismul sintetic, cu linia sa de realism politic, flexibilitatea si cautarea
unui numitor comun intre partenerii ideii sioniste, a dominat miscarea sionista incepand cu al Zecelea Congres (1911).
SIONISMUL MESIANIC RADICAL Pana in 1967 sionistii religiosi
din Israel a u fost marginalizati atat de majoritatea laica cat si de catre grupurile mai vizibil religioase care pareau sa ofere un tip de religie mai autentica si mai putin dispusa la
compromisuri.
Razboiul de Sase Zile din iunie 1967 a avut ca rezultat capturarea Ierusalimului de Est si a altor teritorii de pe Pamanturile biblice ale Israelului. Soarta pe termen lung a
acestor teritorii si a ocupantilor lor arabi a devenit un subiect major de controversa intre politicienii israelieni. Dintr-o perspectiva pur laica, alegerea era intre securitatea militara
oferita de granitele largite si de relativa stabilitate demografica care ar fi fost realizata daca masiva populatie araba ar fi fost exclusa din domeniul unui stat evreiesc.
Pretentia
religioasa oferea o justificare puternica pentru cei care doreau sa pastreze teritoriile ocupate: Daca statul Israel are considerat a fi locul de desfasurare a unui scenariu mesianic, atunci
miraculoasa victorie din Razboiul de Sase Zile era o etapa esentiala in acest proces. Teritoriile apartin poporului evreu (adica statului Israel) prin decret divin si nu pot fi predate in maini
straine. Problema teritoriilor, vazuta in perspectiva escatologica, a devenit o trasatura definitorie pentru largi segmente ale sionismului religios in era post-1967.
Sub conducerea
spirituala a fiului rabinului Kook, Zvi Yehuda Kook, care isi avea centrul in yesiva infiintata de Kook cel batran, "Merkaz Harav" din Ierusalim, mii de moderni tineri evrei religiosi
au dus o campanie activa impotriva compromisurilor teritoriale si au infiintat numeroase asezari pe teritoriul Iudeei si Samariei. Multe dintre aceste asezari, desi initial formate ilegal, au
fost ulterior acordate recunoastere oficiala de catre guvernul israelian, cu precadere sub regimurile de dreapta.
Cea mai puternica voce politica a miscarii impotriva compromisurilor
teritoriale a devenit "Gus Emunim" (Blocul celor credinciosi). Totusi, politica fundamentala a Gus Emunim s-a infiltrat in cele obisnuite, in deosebi in retelele de educatie religioasa,
in care nationalismul axat pe teritorii era prezentat ca forma cea mai inalta de virtute religioasa, iar istoriile sionismului si a statului Israel au fost considerate ca pasi ireversibili in
scenariul mesianic aflat in desfasurare. Aspiratiile celor din Gus Emunim erau respectate de catre publicul evreu, in special atat timp cat intransigenta arabilor facea ca posibilitatea
inapoierii teritoriilor sa fie indepartata si pur teoretica.
Cand acordurile de pace cu Egiptul (1977) si cu Frontul de Eliberare a Palestinei (1993) au readus teritoriile ocupate pe
agenda politica reala, Gus Emunim s-a gasit in opozitie directa cu politicile si legile statului Israel. In anii 90 rabinii conventionalisti le ordonau evreilor religiosi sa nu asculte de
comenzile militare de a evacua teritoriile ocupate si il considerau pe Prim Minstrul Yitzhak Rabin "un tradator" al cauzei evreiesti mai inalte. Unul dintre sutinatorii acestor idei l-a
asasinat pe Rabin in noiembrie 1995.
Miscarea Gus Emunim, ca si partidele laice de dreapta, se exprima in general destul de vag sau ambiguu in legatura cu statutul rezidentilor neevrei din
teritoriile ocupate. O pozitie etrema a fost adoptata de Meir Cahane, al carui partid rasist interzis "Kach" dispretuia democratia considerand-o un import neevreiesc si sustinea legi
care sa interzica relatiile sexuale sau sociale cu arabii, militand activ pentru evacuarea arabilor din teritoriile care apartin de drept evreilor.
ANTI-SIONISMUL ORTODOX Pana la
Holocaustul nazist, majoritatea ortodoxiei se opunea aspiratiei sioniste de a infiinta un camin national pentru poporul evreu pe pamantul Israelului. In mare masura aceasta opozitie era mai putin
la adresa sionismului si mai degraba la adresa sionistilor, pentru ca majoritatea acestora erau adeptii secularismului si respingeau autoritatea traditionala a rabinilor in favoarea ideologiilor
"straine" cum ar fi socialismul si nationalismul.
Sionismul a constituit o amenintare serioasa la adresa structurilor religioase de putere. Problema a fost mult mai mult
resimtita in Palestina, unde "vechile Yisuv-uri" (asezari) traiau din donatiile evreilor din Diaspora fara sa produca nimic, in timp ce colonistii sionisti cereau ca evreii sa se
intretina singuri si sa se implice in munca manuala productiva. Ca justificare teologica pentru pozitia lor, acestia citeaza diverse traditii rabinice care interzic grabirea Izbavirii.
Cel
mai intransigent si extremist dintre partidele ortodoxe anti-sioniste este miscarea Naturei Karta, o organizatie mica dar protestatara care s-a rupt din Agudat Israel in 1935 din cauza
insistentei lor asupra separarii totale de comunitatea evreiasca sionista din Ierusalim.
Numele de Naturei Karta, in aramaica "paznicii orasului" a fost folosit pentru prima oara
in 1938 si face aluzie la o afirmatie din Talmud cum ca savantii in ale religiei sunt adevaratii paznici ai unui oras si nu soldatii. Naturei Karta au incercat pe cat posibil sa evite sa
foloseasca facilitatile guvernului israelian, inclusiv tribunale, carti de identitate, scoli, bani sau amenajari publice. S-au exprimat deschis cu privire la nelegitimitatea statului evreiesc. Au
mers chiar atat de departe in cat au dus negocieri particulare cu statele arabe ostile si conducatorii lor. Aceasta miscare este una minora, dominata de secta hasidica a satmarilor a carei lider,
rabinul Amram Blau, a fost cel mai cunoscut purtator de cuvant al sau. |