Pericopa Emor (Leviticul 21.1 - 24.23) Pe scurt Dumnezeu da evreilor legi referitoare la kohanim (preoti) si la Kohen Gadol (Marele Preot). Sunt de asemenea indicate detaliile privitoare la modul in care sunt consumate jertfele. Sunt date legi referitoare la curatenia si necuratenia spirituala si la modalitatile prin care un om care a devenit impur (prin contact cu un trup mort, din cauza unei boli sau prin contact cu un animal impur) poate redeveni pur. Dumnezeu porunceste evreilor sa ofere drept jertfe numai animale pure si fara "cusur". Sunt reinnoite legile referitoare la sarbatori (Shabat, Pesah, Shavuot, Rosh Hashana,  Yom Kipur, Sucot). Se reamintesc de asemenea si legile privitoare la aprinderea Menorei si la cele 12 paini care erau expuse in Mishkan (Lehem HaPanim). Este relatat un episod in care un om este condamnat la moarte pentru vina de a-L fi blestemat pe Dumnezeu. Semne de intrebare [DE CE SE NUMARA OMERUL? - comentariu adaptat dupa Rabinul Yehuda Appel] Intr-o poveste adusa in prim-plan de catre Midrash, un om sarac si impovarat de datorii se imbarca pe un vapor pentru a-si gasi un loc de munca si a castiga ceva bani. Si iata - conform proverbului "O nenorocire nu vine niciodata singura!" - ca vaporul se scufunda si omul nostru reuseste, cu eforturi deosebite, sa ajunga in cele din urma pe o insula. Spre marea sa uimire insa, omul constata ca insula este acoperita de diamante. Diamante pe plaja, diamante pe marginea drumului, pe iarba, prin copaci... Hotarat sa se intoarca acasa cu toate acele bogatii, omul gaseste pe insula un mester pe care il roaga sa ii construiasca o corabie. Plata - bineinteles in diamante. Mesterul incepe insa sa rada si spune: "Ce sa fac eu cu diamantele cu care vrei tu sa ma platesti? N-ai vazut?!? Pe insula asta, diamantele sunt peste tot si nu au nici o valoare..." Dorind cu ardoare sa se intoarca acasa, omul nostru se intereseaza si afla ca "moneda" insulei sunt cojile de cartof. Muncind "pe rupte" timp de cativa ani buni, agoniseste in scurt destule coji de cartofi pentru a-l plati pe mester si - mai mult - pentru a incarca intreaga corabie cu ele. Ajungand acasa, familia este fericita sa il vada, toata lumea il imbratiseaza si il saruta... Iar omul nostru anunta cu mandrie: "Toate problemele noastre au luat sfarsit! Suntem bogati!" Si, deschizand cala corabiei, le arata tuturor cojile de cartofi pentru care muncise atat de mult. O tacere mormantala si priviri schimbate semnificative intre membrii familiei il trezesc in sfarsit la realitate. Omul isi da seama de imensa greseala pe care a facut-o si incepe sa planga in hohote... * * * Fiecare dintre noi este, intr-o masura mai mica sau mai mare, acel om. Veniti pe lume cu un scop, porniti la drum cu idealuri marete, ni se intampla deseori sa ne pierdem in (iar il mentionez!) "VARTEJUL ZILNIC". Ni se intampla de multe ori sa fim "furati" de evenimente, sa lasam in urma diamante si sa ne consumam timpul umplandu-ne buzunarele cu coji de cartofi. Si - din nefericire - timpul pierdut nu il mai recuperam niciodata! Si care (veti intreba, poate) este legatura cu pericopa de saptamana aceasta? Conform multora dintre comentatori, Shabatul, sarbatorile de toamna (Rosh Hashana, Yom Kipur), Omer-ul (perioada dintre Pesah si Shavuot, in care ne aflam acum) si alte "momente iudaice" mentionate in pericopa Emor sunt destinate exact acestui scop: acela de a ne aduce aminte de diamante. Intre Pesah si Shavuot, in timpul lucrarilor agricole de primavara, atunci cand toata lumea este "in centrul vartejului", Dumnezeu ne porunceste sa numaram Omerul, adica sa numaram fiecare din cele 49 de zile (7 saptamani) din aceasta perioada. De ce? Pentru ca evreii sa nu uite - muncind si punand poate componenta spirituala pe planul secund - ce inseamna Pesah (eliberarea fizica din robia egipteana) si ce inseamna Shavuot (primirea Torei). In zilele acestea, cand evreii din intreaga lume numara Omerul, avem o datorie mare: sa dam deoparte cojile de cartofi si sa ne concentram asupra diamantelor din viata fiecaruia dintre noi... Ce putem invata pentru astazi? [FAPTA SI RASPLATA] Azi dimineata mi-a venit in minte o intrebare. De ce pentru unele porunci mentionate explicit in Tora (de'Oraita) cum ar fi primirea oaspetilor (hachnasat orhim), vizitarea bolnavilor (bikur holim) sau datul de pomana (tzedaka), cel care le indeplineste nu trebuie sa spuna o binecuvantare? In fond, pentru aprinderea lumanarilor de Shabat, pentru suflatul din Shofar, pentru citirea Meghilei de Purim, pentru imbracarea talit-ului sau pentru punerea tfilin-ului, evreii trebuie sa rosteasca o binecuvantare. Chiar si pentru spalarea mainilor inainte de a manca paine (care este o porunca stabilita de intelepti, si nu una explicit mentionata in Tora), evreii spun "asher kideshanu bemitzvotav vetzivanu" ("care ne-ai sfintit prin poruncile Sale si ne-ai poruncit..."). De ce pentru porunci atat de mari, pentru lucruri atat de importante cum ar fi ospitalitatea, vizitarea bolnavilor sau tzedaka, nu Il binecuvantam pe Dumnezeu?!? * * * In pericopa Emor, Tora ne povesteste un episod in care un baiat il blestema pe Dumnezeu si este judecat pentru aceasta fapta a sa. Iar Dumnezeu decide urmatoarele: Domnul a vorbit lui Moshe si i-a zis: "Scoate din tabara pe cel care a hulit; toti cei care l-au auzit, sa-si puna mainile pe capul lui, si toata adunarea sa-l ucida cu pietre. Sa vorbesti copiilor lui Israel si sa le spui: "Oricine va blestema pe Dumnezeul lui, isi va lua pedeapsa pentru pacatul lui. Cine va blestema numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea: toata adunarea sa-l ucida cu pietre. Fie strain, fie bastinas, sa moara, pentru ca a hulit numele lui Dumnezeu."" [24.13-16] Ca evrei, avem obligatia de a sfinti numele lui Dumnezeu, de a-I intelege si respecta poruncile si de a-I urma calea. Iar faptul ca pentru anumite actiuni pe care le intreprindem rostim o binecuvantare este recunoasterea suveranitatii Lui, a nevoii noastre de a ne aminti de divinitate. In marea majoritate a timpului, evenimentele prin care trecem si lucrurile de care ne lovim sunt o consecinta a actiunilor noastre. Binecuvantarile trebuie rostite pentru ca oamenilor le este usor sa Il uite pe Dumnezeu (care, apropo, mai este si imaterial si infinit J), pentru ca oamenilor le este usor sa isi aroge lucruri pe care de fapt nu le-au realizat. Un simplu exemplu - painea pe care o mancam, desi rod al muncii unor oameni, este tot un dar de la Dumnezeu (pentru ca fara ploaie, sau daca lanul de grau as fi fost invadat de daunatori, nu am fi avut acea paine). Si totusi, desi la prima vedere putem avea impresia ca binecuvantarile sunt rostite pentru Dumnezeu, nu este asa: binecuvantarile sunt PENTRU NOI! Pentru ca noi sa nu pierdem legatura cu Dumnezeu, pentru ca noi sa primim o plata "spirituala", anume aceea de a ne fi indeplinit obligatia. Binecuvantarile sunt facute pentru ca noi sa intelegem ca lumea ii apartine lui Dumnezeu si ca trebuie sa "platim" pentru ceea ce folosim. Si mai este o motivatie: binecuvantarile sunt facute pentru a ne da posibilitatea sa ne apropiem de Creatorul nostru, pentru a ne da un "pretext" de a-I rosti numele si a-L privi in fata. Si inca un motiv: v-ati dat vreodata seama ca evreii Ii spun chiar si lui Dumnezeu TU ("Baruh Ata Hashem..." - binecuvantat fii Tu, Doamne...)? Asta este rasplata noastra... Ce se intampla acum cu acele porunci pentru care nu se rostesc binecuvantari? Primirea oaspetilor, tzedaka sau vizitarea bolnavilor sunt porunci pentru care persoana care le face primeste o rasplata directa. Ce rasplata mai mare exista in fond pentru cel care vede ca un prieten bolnav si pe care il viziteaza este un pic mai fericit sau ca un om sarac isi poate cumpara o paine cu banii pe care chiar el i i-a dat? Un singur semn de intrebare mai ramane: de ce un om care a blestemat pe Dumnezeu trebuie sa moara? Raspunsul este simplu: pentru ca respectivul si-a negat scopul de a exista, a calcat in picioare viata pe care Dumnezeu i-a dat-o si practic a decis sa renunte la ea. Creat pentru a fi in permanenta legatura cu Creatorul, omul care hotaraste sa se rupa de Acesta isi semneaza condamnarea la moarte, se pierde... [DE LA FIECARE DUPA POSIBILITATI...] O buna bucata de vreme, dictonul "de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi" a fost un dicton comunist. Cel putin eu asa l-am invatat, in putinii ani pe care i-am trait sub "regimul trecut". Unii pot contesta acest dicton, altii poate il vor aproba si chiar pune in aplicare. Insa ceea ce mi-am propus sa fac in randurile urmatoare nu este nici una, nici alta. Vreau doar sa va ofer un alt domeniu de aplicabilitate al acestei fraze, o directie in care putem lucra cu totii, ca evrei si ca oameni, o directie in care trebuie sa lucram... Pericopa de saptamana aceasta (Emor) incepe cu legi pe care Dumnezeu le da pentru kohanim. "Un preot sa nu se atinga de un mort din poporul sau, ca sa nu se faca necurat", spune Tora in Leviticul 21.1. In afara de rude de gradul intai, kohenilor nu le este permis sa participe la inmormantarea nimanui. Si lucrurile nu se opresc aici: kohenii nu au voie sa se casatoreasca cu o femeie divortata, iar Kohen Gadol (Marele Preot), cel care ocupa cea mai inalta pozitie in societatea evreieasca in perioada Mishkanului si a Templului din Ierusalim, nu avea voie sa participe la nici o inmormantare si trebuia sa se casatoreasca numai cu o fecioara. Despre ce este vorba? De ce exista restrictii? In lumea de astazi, cei care ocupa pozitii mai inalte in societate au de obicei mai multe drepturi, in nici un caz mai multe restrictii... De ce este Tora de alta parere? Raspunsul - sau cel putin unul dintre ele - poate fi dat de povestirea urmatoare: Talmudul (Shabat 33) relateaza despre Rav Shimon Bar Yochai si despre fiul lui, Rav Elazar, care - vorbind odata oarecum "neconvenabil" impotriva administratiei romane - au fost obligati sa petreaca 12 ani intr-o pestera. In acesti 12 ani, cei doi intelepti au fost hraniti in mod miraculos si si-au petrecut timpul studiind Tora. Se spune ca in aceasta perioada le-au fost dezvaluite si secretele Zohar-ului. In momentul in care au iesit din pestera, Rav Shimon bar Yochai si Rav Elazar au intalnit pe drum niste oameni care arau si semanau. La nivelul spiritual la care se aflau dupa 12 ani de studiu neintrerupt, cei doi au fost uimiti sa vada ca oamenii se indeletniceau cu ocupatii atat de comune, de "fara sens", in loc sa se preocupe, de exemplu, de eternitatea imparatiei divine si de legile Torei. Si - Talmudul povesteste - toate lucrurile pe care le priveau erau arse imediat, urmare a extraordinarei "concentratii de sfintenie" pe care cei doi o aveau. Si iata ca o voce din ceruri se auzi: "Ati iesit din pestera pentru a-Mi distruge lumea? Intoarceti-va in pestera!" Cei doi rabini au petrecut inca 12 luni in pestera, apoi li s-a permis sa iasa afara. Si unde lovea Rav Elazar, Rav Shimon bar Yochai vindeca... Trebuie sa ne dam seama ca avem cu toti aceleasi drepturi si restictii, ca suntem toti - chiar daca nu intelegem inca - la acelasi nivel, acela al invatarii. Este usor sa privim lumea "de sus", cu ideea ca stim mai mult decat altii, ca ne preocupam de lucruri mai importante sau ca avem un salariu mai mare... Dar iata ca dupa inca 12 luni (sau cativa ani, sau poate o viata) ne vom da seama ca trebuie sa ne recunoastem, asemenea kohanimilor, restrictiile si indatoririle. Vi se par toate lucrurile pe care le-am scris mai sus foarte ciudate?!? Voi explica... Este usor pentru oricine sa se uite la ce fac altii si sa spuna ca tabere, seminarii, Oneg Shabaturi sau orice alte actiuni sunt minunate, extraordinare, fantastice... Dar este mult mai important ca oamenii sa inteleaga ca TOTI SUNTEM CAPABILI sa facem lucruri la fel de minunate, extraordinare si fantastice. Credeti-ma pe cuvant: nu are nimeni astazi puteri precum Rav Shimon bar Yochai si Rav Elazar si nici precum kohanim-ii din Templul din Ierusalim. Si totusi, cu ceea ce avem astazi, putem fi oameni corecti, putem pune un strop de suflet in ceea ce facem, putem sa da putin mai mult pentru celor din jur - si asta va insemna mult! Pentru toti cei care traim in lumea de astazi, the sky is the limit (Numai cerul este limita!) Cerul si poate propria noastra dorinta de a face - fiecare in felul sau - mai mult...    Trebuie sa fim constienti de puterea care ne-a fost data. Pentru ca putem sfinti numele lui Dumnezeu (asa dupa cum ne-o cere chiar El), cu numai un dram de vointa!