Pericopa Beshalach (Exodul 13.17 - 17.16) Pe scurt Poporul evreu iese inarmat din Egipt si Dumnezeu il indreapta pe drumul spre Marea Rosie. Un stalp de nor (ziua) si unul de foc (noaptea) ii calauzeste pe evrei. Evreii se opresc in fata marii. Faraonul ii urmareste cu 600 de care de lupta. Poporul se teme la venirea egiptenilor si vorbeste impotriva lui Moshe. Moshe intinde - la indemnul lui Dumnezeu - toiagul peste mare si aceasta se despica. Evreii trec prin mare ca pe uscat, egiptenii sunt inghititi de ape. Evreii canta Shirat HaIam (Cantarea de la Marea Rosie). Negasind apa la Mara, evreii vorbesc din nou impotriva lui Moshe, care - cu ajutorul lui Dumnezeu - le ofera apa potabila. Poporul evreu primeste mana si prepelite pentru a manca. Sunt date regulile privitoare la modul de colectare al manei, pe care unii le incalca. Se da una din regulile Shabatului, anume ca acesta sa fie zi de odihna. Poporul este din no insetat, vorbeste impotriva lui Moshe si acesta primeste instructiuni sa loveasca o stanca, pentru ca din ea sa iasa apa. Evreii se lupta cu Amalec si inving. Este data porunca referitoare la "stergerea amintirii lui Amalec". Lucruri despre care se poate vorbi... Citind pericopa Beshalach, care se intinde peste doar 116 versete, mi-am dat seama ca exista o sumedenie de lucruri, de evenimente mai mari sau mai mici despre care se poate vorbi. Am realizat ca ar fi imposibil (cel putin ca mi-ar fi imposibil) sa aleg din toate acestea ceva specific, pentru ca riscul de a pierde din vedere aspecte importante sau idei interesante si pline de continut ar fi prea mare. Chiar cu riscul de a face acest Dvar Tora ceva mai dificil, am hotarat asadar ca inainte de a ma opri la ceva in particular, sa iau pericopa "pe indelete" si sa ofer - in lumina a ceea ce mai povesteste Midrash-ul si a ceea ce am citit prin alte comentarii - raspunsuri mai mult sau mai putin conventionale la intrebari mai mult sau mai putin conventionale. Oricum, declar deschisa discutia pe orice tema legata de Beshalach si dau, ca "Tema pentru acasa", un singur lucru: cititi pericopa (Exodul 13.17 - 17.16). Sunt enorm de multe de comentat si enorm de multe intrebari de formulat si solutionat. Asadar... - Tora precizeaza (cel putin in doua randuri, in [13.18] si [14.8]) ca evreii au iesit din Egipt "inarmati si gata de lupta". De ce? Ofer un raspuns un pic mai jos. Poate aveti si voi un raspuns... - De ce evreii iau cu ei osemintele lui Iosef? [13.19] Cu cateva pericope in urma, Iosef moare si le cere fiilor sai sa nu il inmormanteze in Egipt, ci sa ii ia osemintele si sa i le duca in Canaan. Dupa moarte, trupul lui Iosef este imbalsamat si pus intr-o racla, urmand ca la iesirea evreilor din Egipt sa fie luat cu ei. Si iata ca acest moment mult asteptat vine. Midrash-ul povesteste ca unul din motivele pentru care Iosef a dorit sa fie inmormantat in Israel a fost pentru ca pamantul Egiptului urma sa fie "infestat" de lacuste, si broaste, si sange, sa fie folosit pentru a produce - prin mana lui Aharon - bube care sa ii loveasca pe egipteni, urma sa fie folosit pentru multe scopuri care l-au facut "nedemn" pentru a pastra in el oasele unui om atat de important. Un alt motiv este importanta extrem de mare a vizitarii unui mormant de catre rudele sau prietenii decedatului. Iosef stia precis ca daca este inmormantat in Egipt, dupa iesirea evreilor si plecarea lor spre Israel, mormantul sau va fi dat uitarii sau chiar profanat si in nici un caz nu ar mai fi fost vizitat (in scopuri similare cu spunerea unei "Mule", de exemplu) de catre evrei. O alta explicatie a rugamintii lui Iosef a fost legatura pe care evreii au avut-o din totdeauna cu Eretz Israel. Chiar si in zilele noastre exista oameni care cred cu adevarat in "LeShana habaa beIerushalaim" ("La anul la Ierusalim!") si care din diverse motive, mai mult sau mai putin personale sau obiective, nu ajung sa se stabileasca in Israel. Si exista o parte din acesti oameni care cer sa fie inmormantati dupa moarte in Israel, sau unii care chiar aduc pamant din Eretz Israel pentru a fi inmormantati in el. Motivul pentru aceasta este credinta ca la venirea lui Mesia, invierea mortilor se va produce numai pentru cei care au mormantul in Eretz Israel. Despre cei inmormantati in afara Israelului, se spune ca trupurile lor vor calatori pe sub pamant pana in Eretz Israel si ca acolo se va produce invierea. Se poate ca Iosef sa fi dorit sa "scuteasca" aceasta calatorie... - Care este ideea cu "stalpul de nor" si "stalpul de foc"? De ce erau necesare si de ce se schimbau? [13.21] Stalpul de nor si stalpul de foc aveau - conform Tora - misunea de a-i conduce pe evrei pe drumul prin pustiu. Odata cu ajungerea la Marea Rosie, aceste "prezente" ale lui Dumnezeu au constituit si scutul de netrecut impotriva egiptenilor, pana la despartirea marii si trecerea evreilor pe partea cealalta. Tora ne spune ca stalpul de nor si stalpul de foc se schimbau intre ele dimineata, atunci cand ziua se ingana cu noaptea. O explicatie pentru aceasta este continuta intr-un Midrash referitor la un eveniment petrecut cu multe pericope in urma, distrugerea cetatilor Sodoma si Gomora prin foc divin. In legatura cu acel eveniment, Midrash-ul povesteste ca distrugerea oraselor a avut loc la revarsatul zorilor, atunci cand ziua se ingana cu noaptea. Motivul de atunci - posibil de extins si pentru despartirea marii din pericopa noastra - era ca nimeni sa nu creada ca Soarele sau Luna, "stapanii" zilei sau noptii, au realizat acest miracol. Voi explica... Exista in antichitate, inainte de Avraham si monoteism, credinta ca natura este guvernata de mai multe forte. Existau - in conceptia oamenilor - zei ai apelor, ai luminii, ai vanturilor, ai plantelor, ai animalelor, zei care se ocupau cu diverse sectiuni din ceea ce numim intr-un cuvant natura. Egiptul avea, la momentul plecarii evreilor spre libertate, conceptii similare. Zeul principal al Egiptului era Ra. Existau zeitati pentru orice... Si unul din motivele pentru care stalpul de nor si cel de foc existau si se schimbau si se schimbau tocmai la revarsatul zorilor, la "predarea si preluarea stafetei" dintre fortele noptii si ale zilei, este tocmai pentru a sublinia UNICITATEA lui Dumnezeu si puterea Sa asupra a tot si toate. Si mai ofer un motiv pentru schimbarea stalpului de foc cu cel de nor si viceversa. In fapt, fiecare dintre acesti "stalpi" erau cate un inger al lui Dumnezeu. Iar ingerii trebuie, ca si oamenii, sa participe la rugaciunea de dimineata si sa rosteasca Kedusha (Sfintirea lui Dumnezeu). Interesant, nu? :-) - Cu ce cai ii urmareau egiptenii pe evrei? [14.7] Peste Egipt trecusera zece plagi. Iar una dintre acestea insemnase moartea a sute si mii de animale domestice, de vaci si oi si cai, pe care egiptenii ii trecusera deja la capitolul "pierderi de razboi". Iar in pericopa de saptamana aceasta, in versetul [14.7], Tora ne povesteste cum Faraon a venit impotriva evreilor cu 600 de care de lupta. Trase de cai. Si acum revin la intrebare: care cai? De unde cai? In principiu, Egiptul nu mai avea cai, caci murisera in timpul plagilor. O explicatie este aceea ca in rautatea lor, egiptenii practic aproape ca nici nu au observat ca nu aveau cai. S-au inhamat ei insisi la carele de lupta si au pornit impotriva evreilor, pentru a-i omori cu orice pret sau a-i aduce inapoi. O ura fara margini, o dorinta de a exploata fara egal... O alta explicatie, punandu-i pe egipteni intr-o lumina la fel de defavorabila, este ideea ca acestia au confiscat - din ordinul Faraonului - toti caii ramasi in viata de la egiptenii care, pe timpul plagilor, crezusera in Dumnezeu si in forta acestuia si isi adusesera - dupa cum le spusese Moshe - animalele in casa pentru a le scapa de urgie. Au existat egipteni care s-au conformat unui minim de credinta si reverenta fata de Dumnezeu, de evrei si de Moshe si care acum au fost tratati ca "ultimii oameni" de catre proprii lor concetateni care le-au confiscat poate singura avere care le mai ramasese. Din nou o bila neagra pentru Egipt si pentru Faraon... - De ce se tem evreii atat de mult la vederea egiptenilor? [14.10] Asa dupa cum am aratat si mai sus, Tora ne povesteste in doua randuri ca evreii iesisera din Egipt "inarmati" si "gata e lupta". Iar dupa aceasta iesire triumfala, la vederea armatei egiptene, evreii se tem, de moarte, de lupta, de egipteni, de tot si toate. Pai - intreb eu - erau inarmati si pregatiti sau nu erau? Raspunsul este ca da, erau si inarmati, si pregatiti de lupta din punct de vedere fizic. Dovada cea mai buna va fi oferita chiar la sfarsitul pericopei, in lupta cu Amalek, pe care evreii o castiga. Problema era insa ca evreii nu erau pregatiti din punct de vedere moral, spiritual. Traisera toata viata ca sclavi iar acum aveau de luptat impotriva fostilor lor stapani. Minunile si semnele pe care Dumnezeu le facuse pentru ei fusesera menite sa le spuna: "Nu va temeti, Eu sunt cu voi si crezand in Mine va veti invinge toti dusmanii!" La ei insa mentalitatea de sclav era puternica, adanc inradacinata in constiinta lor de oameni si - inca si mai rau - in constiinta lor de popor. Este motivul pentru care, la putin timp dupa acest eveniment, evreii trimit iscoade in Canaan si acestea vin inapoi cu un "Nu ii vom putea invinge pe canaaniti!" absolut dezarmant. Este motivul pentru care au trebuit sa treaca 40 de ani in desert, sa moara o generatie si sa se nasca oameni cu constiinte libere si mod de a gandi si actiona liber. - Cine a cantat Shirat HaIam (Cantarea de la Marea Rosie)? Versetele 15.1-21 din pericopa Beshalach sunt cunoscute sub numele de Shirat HaIam (Cantarea de la Marea Rosie). Vazandu-si dusmanii morti si soarta un pic mai "roza", evreii Ii multumesc lui Dumnezeu cantand un imn de slava, chiar pe plaja Marii Rosii care se inchisese peste egiptenii urmaritori. Barbatii canta condusi de Moshe si Aharon, femeile sub conducerea lui Miriam, veselia este in toi. Toata lumea ii multumeste lui Dumnezeu si Il slaveste pentru intreaga serie de miracole pe care le-a facut in beneficiul poporului Sau, in beneficiul evreilor. Si iata ca Midrash-ul povesteste ca in ceruri ingerii incep sa cante si ei. Aceeasi Shirat HaIam compusa de evrei, acelasi imn de slava pentru Dumnezeu. Si iata ca, slavit si glorificat de toata suflarea, Dumnezeu ii opreste pe ingeri sa li se alature oamenilor in aceasta cantare. Iar motivul pe care li-l da ne ofera noua invataminte pretioase: "Evreii canta pentru ca au fost salvati de la moarte, pentru ca sunt acum oameni liberi, pentru ca I-am scos din robie. Voi, ingerilor, pentru ce cantati?!? Aveti vreun motiv? Se cade oare sa Imi cantati un imn de slava pentru ca Mi-am ucis propria creatie?!? Oare nu erau si egiptenii creatia Mea? Voi, ingerilor, nu aveti voie sa cantati acum!" De Hanuca se celebreaza miracolul arderii uleiului, se sarbatoreste reinaugurarea Templului, si NU victoria in razboiul cu grecii!!! De Purim se celebreaza salvarea evreilor de la o moarte sigura, si NU spanzurarea lui Haman!!! De Iom HaAtzmaut se sarbatoreste obtinerea independentei Israelului si nu victoria militara in razboiul care a precedat-o!!! E important sa nu facem greseala sa ne bucuram de necazurile altora, chiar daca ne sunt dusmani. In fond Tora ne indeamna de exemplu sa ajutam un om in nevoie, chiar daca ne este dusman, sa ii ajutam vita sau magarul sa iasa din groapa sau noroi. Nu este vorba de "fraternizare cu dusmanul", ci doar de un strop de omenie... - De ce sunt comparati egiptenii cu "paiele", "piatra" si "plumbul"? In cadrul Shirat HaIam, egiptenii care se ineaca sunt comparati pe rand cu paiele, piatra si plumbul. Comentatorii explica aceasta comparatie spunand ca egiptenii s-au scufundat in ape mai repede sau mai incet, in raport cu modul mai uman sau mai crud in care i-au tratat pe evrei in Egipt. Unii spun ca primii care au murit au fost cei mai rai (scufundanduse ca plumbul), cei care facusera rau "in cantitate medie" s-au scufundat ca piatra, iar ultimii au fost au fost cei "buni", care au fost inghititi de ape ca paiul. Alte surse inverseaza ordinea, spunand ca egiptenii cei mai "buni" au murit primii, pentru a fi scutiti de chinuri, ca mediocrii s-au scufundat ca piatra, iar cei mai nelegiuiti au murit scufundandu-se ca paiul pentru ca agonia sa le fie prelungita, ca plata pentru suferintele la care i-au supus pe evrei. In orice caz, important este ca diferente s-au facut, ca fiecare a platit pentru greseala lui, in functie de gravitatea acesteia. O lectie valoroasa - cred - pentru toti!... - Vorbind despre mana... A vorbi despre mana este o intreprindere uriasa. In primul rand, se impune o definitie: mana [in ebraica man, de la cuvintele "ma hu?" ("ce este aceasta?"), rostite de evrei prima data cand au vazut mana], asadar mana este acea substanta pe care Dumnezeu a dat-o evreilor drept hrana, pe parcursul celor 40 de ani prin pustiu. Acea substanta de consistenta unor "bobite" si cu gust variabil in functie de preferintele consumatorului, mancarea cazuta din cer. Din punct de vedere al evenimentelor, mana a inceput sa cada in urma plangerilor pe care Moshe si Aharon le-au primit de la evreii nemultumiti (a cata oara!) de mancarea pe care o aveau disponibila in desert. Dumnezeu ofera mana drept hrana, cu singurele conditii ca evreii sa mearga sa o culeaga in fiecare zi, sa nu culeaga mai mult de un omer pe zi si sa nu culeaga nimic de Shabat (portia pentru ziua respectiva fiind disponibila in ajun). Exista bineinteles evrei care strang mai mult de un omer, exista evrei care pastreaza de pe o zi pe alta, exista evrei care ies sa caute mana de Shabat... Intr-un cuvant, exista evrei rebeli! Si cu toate acestea mana cade din ceruri si persoana care o consuma trebuie doar sa-si imagineze gustul dorit pentru a-l dobandi. Iar evreii sunt iar nemultumiti. Unii spun pentru ca trebuie sa mearga sa culeaga aceasta mancare. Altii sunt de parere ca insasi ideea de a avea reguli pentru acest cules ii deranja. "E libertate, nu? Pot sa fac ce vreau, nu?" Ei bine, nu. Si - nu in ultimul rand - unii spun ca evreii sunt suparati pentru ca (surpriza!) trebuie sa faca un "imens" efort intelectual pentru a-si imagina un gust pe care il doresc pentru mana! Despre oameni din acestia se spune de obicei ca "nemultumitului i se ia darul". Si numai faptul ca Dumnezeu este bun si rabdator si interventia (in cateva randuri) a lui Moshe a impiedicat un deznodamant tragic... - De ce este mentionat - in finalul pericopei - Amalek? Amalek si modul in care trebuie sa il trateze evreii este subiectul meu preferat din toata Tora. Apare de doua ori si una dintre acestea este in pericopa Beshalach, saptamana aceasta. Citatul complet este urmatorul: Domnul a zis lui Moshe: "Scrie lucrul acesta in carte ca sa se pastreze aducerea aminte si spune lui Ioshua ca voi sterge amintirea lui Amalek de sub ceruri. [17.14] Sunt foarte tentat sa ofer si explicatia pe care o dau eu la acest "voi sterge amintirea lui Amalek", insa in comentariul acesta ma voi rezuma la a reveni la intrebarea de mai sus: de ce este mentionat Amalek? Evreii sunt proaspat iesiti din Egipt, marea s-a despartit si apoi reunit, a fost scoasa apa din stanca, a fost data mana, sunt primele zile de libertate, si - fara nici un avertisment prealabil - "Amalek vine sa bata pe Israel la Refidim". Asa, din senin?!? De ce? Unul din raspunsuri este ceea ce se intampla de obicei prin filme: ori de cate ori apare o arma, trebuie ca ea sa fie si folosita, sa moara cineva. Evreii iesisera din Egipt "inarmati" si "gata de lupta". Si - sa nu uitam - pana acum nu au avut nici o ocazie pentru a folosi aceste arme. Dumnezeu i-a tinut departe de egipteni, Dumnezeu a despicat Marea Rosie, Dumnezeu a omorat pe urmaritori si Dumnezeu le-a zis sa stea deoparte. Era timpul ca evreii sa lupte si ei, cu propriile forte (cel putin partial), pentru a vedea ca sunt in stare sa o faca. Era timpul ca ei sa isi dea seama ca ceea ce n-au facut in Egipt si ceea ce n-au facut la Marea Rosie, anume faptul de a lua initiativa trebuie sa se intample. Evreii aveau nevoie de lupta asta pentru a le dovedi (a mia oara!) ca Dumnezeu este cu ei si ca pot face multe... Este un lucru foarte important si voi reveni asupra lui.                                  *  *  * Revin - in sfarsit! :-) - la cursul "normal" al acestor Divrei Tora. Ne reintoarcem la rubricile "Semne de intrebare" si "Ce putem invata pentru astazi?" Semne de intrebare [DE CE A SUFLAT VANTUL DE LA RASARIT?] La indemnul lui Dumnezeu, Moshe a intins mana peste mare seara. Iar Marea Rosie si-a despartit apele la primele ore ale diminetii. Si in tot acest rastimp - Tora ne spune - un "vant de la rasarit a suflat toata noaptea" [14.15] Sa analizam... In versetul de mai sus sunt trei elemente: vantul, "de la rasarit" si faptul ca a suflat toata noaptea. Intrebarea este aceeasi pentru toate: DE CE? Nu era oare mai convenabil si de efect daca Dumnezeu ar fi rezolvat problema simplu si rapid: o secunda - apele despartite, inca o secunda - poporul evreu trecut pe partea cealalta, inca o secunda - egiptenii morti? Nu se eliminau oare prin aceasta toate "suspiciunile", toate intrebarile de tipul "Nu e oare posibil sa fi fost vreun eveniment natural si nu miracol divin?" Insa lucrurile nu sunt atat de simple pe cat par. Fiecare din aceste elemente are rolul si misiunea sa. VANTULUI trebuia sa ca Dumnezeu sa ii "ceara iertare": in pericopa trecuta, vantul a adus lacustele peste Egipt, pustiind tot, distrugand ceea ce mai era de distrus intr-o tara deja ravasita. Vantul, "folosit" atunci de catre Dumnezeu pentru un scop util dar nu placut (din moment ce oameni, creatii ale lui Dumnezeu, au avut de suferit), vantul asadar trebuia "rasplatit", fiind acum partas la una din cele mai mari minuni ale istoriei: exodul evreilor din Egipt. De ce "DE LA RASARIT"? Pentru ca pana astazi evreii canta in Hatikva (imnul Israelului) ca Tzion-ul este la rasarit, pentru ca pana azi evreii se roaga cu fata la mizrach (rasarit). Pentru ca - filosofic vorbind - de acolo vine speranta, mantuirea... Si, in final, de ce A SUFLAT VANTUL TOATA NOAPTEA? Pentru ca Dumnezeu a vrut ca iesirea evreilor din Egipt sa fie cat mai aproape de natural. Atunci cand Avraham, primul evreu, a fost circumcis, Dumnezeu i-a aparut abia in a treia zi. E drept, si pentru ca in a treia zi durerea este maxima, dar si pentru ca Dumnezeu a dorit ca Avraham sa treaca prin procesul complet al circumciziei, prin operatia propriu-zisa si prin durerea si suferinta de dupa. Este motivul pentru care vineri seara facem Kidush sau motivul pentru care mergem la rugaciune. Oare Dumnezeu are nevoie de Kidush sau de rugaciune? Poate da, poate nu... Dar cu siguranta vrea sa facem Kidush, sa luam ceva atat de banal si material precum un pahar de vin si sa-I sfintim numele printr-o binecuvantare spusa asupra acestui pahar de vin. Dumnezeu a vrut ca iesirea din Egipt sa fie naturala  pentru a ne dovedi ca natura insasi este Creatia Lui. [CUM A AVUT LOC DESPARTIREA APELOR?] Referitor la aceasta problema, Tora este foarte saraca in detalii. Midrash-ul ofera in schimb o explicatie care inseamna o dimensiune cu totul noua. Evreii se aflau pe malul Marii Rosii, proaspat iesiti dintr-o robie in care se nascusera, crescusera si traisera toata viata lor. Plecasera - la indemnul lui Moshe si cu "directul concurs" al lui Dumnezeu - din tot ce insemna Egiptul, bun si rau, spre necunoscut. Lasasera in urma un mod de viata (deseori plin de greutati insa macar cunoscut), un beit moladtecha (locul nasterii). Si Dumnezeu ii spune lui Moshe ca va impietri inima lui Faraon si ca acesta ii va urmari pe evrei, numai pentru ca acesti urmaritori sa fie ucisi de mana divina si astfel sa se arata maretia lui Dumnezeu. Si iata-i acum pe toti evreii, in jur de 600.000 de barbati si un total de aproape 3 milioane de oameni, "prinsi" intre armata egipteana cu 600 de care de lupta si Marea Rosie. Care - relateaza Midrash-ul - NU SE DESPICA atunci cand Moshe isi intinde mana cu toiagul deasupra ei! Evreii intre in panica. "Era mai bine in Egipt. De ce ne-ai adus sa murim aici?" Si iata un om, un evreu, pe nume Nachshon, care decide sa isi ia soarta in maini si sare in mare. Si inainteaza in aceasta mare, pana cand apa ii ajunge la nari. Si atunci (as spune "abia atunci") marea se despica! De ce a fost nevoie de acest episod?!? O sa va raspund printr-o poveste, pe care unii s-ar putea sa o stie deja: A fost odata un om foarte religios, care invata si se ruga toata ziua. Nu iesea din sinagoga sau din camera in care studia decat foarte rar si atunci doar pentru a se reintoarce dupa foarte scurt timp. Si iata ca intr-o primavara, pe cand omul se afla in casa si studia de zor, la usa lui au venit niste consateni sa-i spuna ca raul din apropiere, umflat si involburat, a iesit din matca si ca se indreapta spre sat. Si pe cand discutau ei, apa a si navalit in casa. Consatenii l-au rugat sa vina atunci cu ei pentru a se adaposti, insa omul nostru s-a multumit sa le spuna: "Nu va faceti griji pentru mine, Dumnezeu ma va ajuta!" Si consatenii au plecat. Apele au continuat sa creasca, iar omul si-a luat cartea de rugaciune si a urcat pe acoperis. Si nu peste mult timp, o barca cu vasle s-a apropiat de casa care statea deja sa cada si un alt consatean l-a rugat sa vina cu el pentru a se adaposti. Raspunsul omului a fost: "Nu va faceti griji pentru mine, Dumnezeu ma va salva!" Timpul a trecut, omul se ruga, apele cresteau. Si iata ca vede, cu zgomot mare, elicopterul politiei care se opreste deasupra capului sau si cineva dinauntru ii arunca o scara: "Urca, hai sa te adapostesti!" Iar raspunsul omului nostru nu a intarziat sa vina (ati ghicit!): "Nu va faceti griji pentru mine, Dumnezeu ma va salva!" Si elicopterul s-a indepartat... Si iata ca apele au crescut, peretii casei au cedat si s-au prabusit, si omul nostru, cu carte de rugaciune cu tot, a cazut in apa si a murit. Ajuns in Rai, fata in fata cu Dumnezeu, omul a intrebat aproape strigand: "Ce mi-ai facut, Doamne? Eu - un om atat de studios, care mi-am pus toata credinta in Tine, cum ai putut sa ma lasi sa mor si sa nu ma ajuti?!?" Iar Dumnezeu i-a raspuns: "Ti-am trimis consateni la usa, am trimis o barca dupa tine, am trimis un elicopter... De ce nu le-ai luat?" Dincolo de amuzament, povestea rezolva multe. La Marea Rosie, evreii trebuiau sa inteleaga ca lucrurile mai depind si de ei. Ca Dumnezeu face multe, dar ca vrea sa vada si initiativa. Ca pe langa credinta trebuie si curaj pentru a trece de obstacole. Evreii nu au inteles atunci acest lucru. Nachshon a inteles si i-a salvat. Si - asa cum se intampla de obicei, din nefericire - ceea ce evreii n-au inteles atunci din proprie initiativa, i-au fortat altii sa inteleaga, mai tarziu... Ce putem invata pentru astazi? [DESPARTIREA APELOR] In ultima instanta, asa cum despre revelatia de la Muntele Sinai se spune ca este parte din viata fiecaruia dintre noi, Marea Rosie si iesirea din Egipt este de asemenea. Exista momente in viata cand trebuie sa luam decizii, sa nu amanam si sa nu ne ascundem. Exista momente cand trebuie sa ne privim in oglinda, sau - si mai des - cand nici macar nu avem timpul sa facem asta, cand trebuie sa actionam. De multe ori ne amagim cu fraze de genul "ei, asta e, nu a fost sa fie..." Imaginati-va ce se intampla daca Nachshon nu intra in mare. Nu mai era acum nici un evreu care sa spuna fraza magica... De multe ori este mai simplu daca lucrurile se intampla treptat, daca suntem pregatiti sa le primim. Si se intampla chiar sa nu vrem ca lucrurile sa se intample, sa nu dorim vreo schimbare. Din comoditate sau poate teama... Vorbesc despre modul in care ne comportam, de cum gandim, de gradul nostru de implicare mai mare sau mai mica in ceea ce ne inconjoara, de modul in care ne educam copiii. Exista lucruri in viata fiecaruia dintre noi pe care am vrea sa le schimbam si nu indraznim. Si de aceea va propun (din nou "imprumutand" de la Rabinul Shraga Simmons) un exercitiu: gasiti o ora saptamana asta si stati singuri cu voi insiva si intrebati-va: - Ce situatie negativa accept in viata mea si nu o schimb din comoditate? - De ce imi este frica de schimbare? - Care este lucrul cel mai rau care s-ar putea intampla daca m-as schimba? - Ce ma impiedica sa ajung la ceea ce doresc cu adevarat sa fiu? S-ar putea sa ajungeti la concluzia ca tot ce trebuie pentru ca lucrurile sa fie mai bine este sa "sariti in apa", sa treceti pur si simplu la fapte. Cu toate greutatile si temerile, pus intr-o situatie de viata si de moarte, Nachshon a ales viata! Si nu uitati, el este doar "un tip", cineva care nici macar nu este mentionat in Tora, ci doar Midrash-ul vorbeste despre el. Este un om obisnuit, ca si Moshe, ca si Avraham, ca si multi altii. Ca si noi. Si singura deosebire (atat de usor de eliminat!) este ca el a avut curajul sa incerce! Succes si noua tuturor!