Desi evreii cred ca moartea este un simplu stadiu inainte de inceperea vietii de apoi, iudaismul recunoaste nevoia de a onora memoria celor decedati. Iudaismul nu incearca sa elimine sentimentele si emotiile umane. Mai degraba incearca sa le ridice pe un plan mai inalt. De aceea prescrie pentru oameni un mod de a plange pentru pierderea suferita si in acelasi timp sa sfinteasca memoria decedatului si deopotriva pe cei care il plang. Mai jos urmeaza o scurta descriere a acestor legi. Totusi, legile evreiesti pentru inmormantare si doliu pot fi extrem de complicate. Daca aveti intrebari individuale, va rugam sa trimiteti un e-mail la ask@jen.ro.

In timpul vietii, corpul uman este venerat deoarece contine o scanteie dumnezeieasca, un spirit format dupa imaginea lui Dumnezeu. La moarte, iudaismul ne invata ca trupul trebuie in continuare respectat ca fiind un vas care a servit odata acest scop inalt. Urmeaza regulile de baza de ingrijire a corpului decedatului.

Ochii si gura trebuie sa fie inchise iar corpul trebuie sa fie acoperit cu un cearsaf. Daca este posibil, corpul trebuie orientat cu picioarele spre usa. Corpul trebuie aranjat intr-o pozitie demna, dar in afara de asta trebuie sa ramana neatins. Trebuie asezata o lumanare langa capul mortului. Oglinzile din casa trebuie acoperite (ca intr-o casa de doliu). Corpul nu poate fi lasat nesupravegheat pana la inmormantare.

In multe comunitati evreiesti exista o Chevra Kaddisha responsabila cu ingrijirea corpului dupa moarte. Daca exista asa ceva in comunitate, ei trebuie chemati cand are loc un deces in familie. Chevra Kaddisha este responsabila cu Tahara sau curatirea corpului, un act de purificare religioasa, care consta in spalarea corpului intr-un mod respectuos si in a spune rugaciuni pentru iertarea pacatelor mortului. Corpul trebuie apoi invelit intr-un giulgiu alb. Printr-o regula foarte egalitara, iudaismul interzice inmormantarea in haine mai decorate si cere ca toate corpurile sa fie inmormantate intr-o cutie de lemn, deoarece toti sunt egali in fata mortii, si bogatii si saracii.

In general, iudaismul interzice autopsiile. Iudaismul cere sa fie respectat corpul; acesta sa fie integru, nemutilat in momentul inmormantarii. Trebuie sa se descompuna in mod natural, intorcandu-se in pamantul din care a venit, dupa cum afirma Torah "pentru ca esti tarana si in tarana te vei intoarce" (Geneza). Exista insa si rare exceptii de la aceasta regula. De exemplu, cand autoritatile guvernamentale cer o autopsie, in cazuri de omucidere, suspecti de sinucidere, precum si cazurile in care autopsia ar contribui la studiul unor boli ereditare sau a unei boli de care se stie ca sufera altcineva. Totusi, pentru fiecare caz trebuie consultata o persoana care cunoaste legile. Pentru a respecta corpul si pe cel mort, toate partile corpului trebuie inmormantate impreuna. Exceptiile sunt posibile in cazul donatiilor in scopuri medicale (de exemplu, un rinichi).

Principalii participanti la doliul pentru cel decedat sunt parintii, sotul/sotia, surorile si fratii, precum si copiii. Pana la inmormantare, acestia sunt scutiti de efectuarea tuturor poruncilor pozitive.

Inmormantarea trebuie sa aiba loc cat mai curand dupa moarte, pentru a nu lasa corpul sa se descompuna in lumea asta, in timp ce sufletul s-a intors la Dumnezeu. Inmormantarea poate fi amanata daca acest lucru aduce onoare (de exemplu, daca Rabinul nu poate veni in aceeasi zi) sau daca acest lucru este cerut de autoritatile guvernamentale. Corpul nu trebuie sa fie expus la vedere. La inmormantare nu trebuie sa fie flori la vedere. De-a lungul istoriei evreii si-au exprimat durerea la moartea unei rude rupandu-si hainele (Kriyah). Aceasta de catre principalii participanti la doliu care trebuie sa fi trecut de bar or bat mitzvah (12 ani pentru fete si 13 ani pentru baieti) ca sa inteleaga semnificatia acestui act. Nu trebuie sa se poarte haine noi. Este preferabil ca la aceasta ocazie sa se poarte haine vechi. Daca decedatii sunt parintii, ruptura trebuie sa fie langa inima, trebuie sa fie vizibila. Pentru alte rude, trebuie sa fie pe partea dreapta si nu trebuie neaparat sa se vada.

Inmormantarea in sine consta din elogii, din citirea psalmilor (de obicei Psalmul 23) impreuna cu El Maleh Rachamim, o rugaciune in numele celui decedat, precum si o rugaciune numita Ztiduk Hadin, care reprezinta o afirmare a faptului ca in ciuda durerii cauzate de aceasta pierdere, ne dam seama ca nu intelegem planul lui Dumnezeu pentru lume, dar ca stim ca acest plan este unul drept. Mai jos puteti gasi o versiune transliterata si tradusa a acestor rugaciuni.

Dupa inmormantare iudaismul cere respectarea unei perioade de doliu. Prima perioada se numeste Shiva sau sapte, semnificand cele sapte zile de dupa inmormantare. In aceasta perioada persoanele care tin doliul raman acasa sau in casa decedatului, (cu exceptia Shabbatului cand merg la Sinagoga), respectand anumite semne de doliu. Nu se barbieresc si nu se tund, nu asculta muzica, nu poarta imbracaminte de piele, nu poarta haine proaspat spalate, nu fac baie de placere, stau pe scaune joase si sunt vizitati de prieteni care le ofera condoleante. In mod traditional, acestia se adreseaza inainte de plecare cu cuvintele: Atotprezentul sa te mangaie, impreuna cu toti aceia care jelesc pentru Sion si Ierusalem. Prima masa mancata de cei in doliu este in mod traditional pregatita de catre vecinii si prietenii lor. Nichum Avelim sau Alinarea celor in doliu este considerata o porunca foarte importanta. Intr-adevar, aflam din Biblie ca Dumnezeu i-a dat alinare lui Isaac (unul dintre patriarhii natiunii evreiesti) dupa moartea tatalui sau, Abraham. Se tine o lumanare aprinsa tot timpul in amintirea sufletului plecat al celui decedat.

Dupa shiva se respecta timp de 30 de zile o perioada de doliu mai putin stricta, si pentru parinti, doliul se continua tot restul anului intr-o varianta mai relaxata. In timpul celor 30 de zile persoanele in doliu nu se rad, nu se tund, nu-si taie unghiile, nu poarta haine proaspat curatate si nu merg la petreceri.

Dupa moarte, devine obligatia fiului (sau a fiicei daca nu exista un fiu) sa recite Kaddish la sinagoga cu un minyan (un cvorum de 10 barbati; daca fiica va recita Kaddish, atunci trebuie sa va interesati care sunt obiceiurile locale in legatura cu realizarea acestuia in cele mai bune conditii), in fiecare zi la toate cele trei servicii timp de 11 luni. In cel mai rau caz, versiunea speciala a Kaddishului pentru inmormantare trebuie spusa cu aceasta ocazie si trebuie sa se spuna Kaddish si pentru shiva. Motivul pentru care dureaza 11 luni este acela ca, dupa traditie, un suflet nu va fi niciodata trimis in iad pentru mai mult de un an. De aceea ne oprim la 11 pentru a nu da impresia ca sufletul individului pentru care suntem in doliu va fi in iad pentru un an intreg. Se poate spune si pentru copii, sot/sotie, frati sau surori pentru o perioada de 30 de zile. Kaddishul trebuie recitat in prezenta unui minyan (10 barbati evrei) si este interactiv, continand pasaje recitate de restul congregatiei.

Kaddishul este o rugaciune a carei premisa de baza este lauda lui Dumnezeu. Se dau multe motive pentru care se spune rugaciunea. De fapt, s-au scris carti intregi pe acest subiect. Unul dintre raspunsurile date este ca recitarea lui de catre copiii decedatului este dovada ca parintii si-au facut bine datoria si ca au asigurat pastrarea traditiei iudaice transmitand-o copiilor lor. Aceasta tema este continuta in urmatoarea poveste, -- prima mentiune in Talmud a ceva care seamana cu Kaddishul.

Odata, Rabinul Akiva (poate cel mai faimos rabin din Talmud) mergea prin padure si a dat peste un om acoperit de funingine, care alerga cu o povara foarte mare de lemne in spate. Rabinul Akiva a incercat sa-l opreasca, dar omul a raspuns ca nu are timp sa se opreasca si ca trebuie sa-si continue munca. Aceeasi scena s-a repetat si a doua zi cand rabinul a reusit sa-l convinga pe om sa se opreasca si sa explice.
Si omul spuse: "Nu sunt viu. In timpul vietii am fost colector de impozite pentru rege. Eram corupt, i-am asuprit pe saraci, pastrand banii pentru mine. Pedeapsa mea a fost sa tai lemne in fiecare zi si sa le duc celor care ma asupresc, care apoi ma ard cu acele lemne. Acum lasa-ma, te rog, sa plec, pentru ca altfel asupritorii mei vor fi foarte suparati."
"Va rog, domnule, as putea sa va ajut cumva?" raspunse rabinul Akiva
"E imposibil."
"Va rog, domnule, poate pot sa va ajut."
"La moartea mea, sotia mea era insarcinata cu un fiu. Singurul mod de a scapa de suferinta mea ar fi daca fiul meu spune Kaddish pentru mine si daca conduce serviciul religios in ziua Bar-Mitzvei lui (ziua cand implineste 13 ani si ziua cand isi asuma obligatia de a respecta poruncile Torei). Dar la nasterea sa, comunitatea a refuzat sa-i dea o educatie evreiasca pentru ca era fiul meu, iar cea de-a treisprezecea lui aniversare se apropie cu repeziciune. Nu are cum sa mai invete la timp."
Rabinul Akiva s-a hotarat sa-l pregateasca pe acest copil pentru Bar-Mitzvah. In ziua cand a implinit 13 ani a spus Kaddish si a condus serviciul religios, eliberandu-si astfel tatal de pedeapsa.

Desi este o obligatie semnificativa, recitarea Kaddishului a devenit un aspect foarte important al iudaismului, multi evrei nepracticanti alegand sa-si onoreze parintii pentru ultima data prin recitarea Kaddish-ului de trei ori pe zi sau cat de des este posibil. Textul Kaddishului se gaseste la sfarsitul lectiei.